Copiii nu au nevoie de o copilărie lipsită de reguli, ci de iubire necondiționată care nu uită de limite. Când fermitatea se împletește cu căldura, creștem oameni puternici emoțional, pregătiți să-şi trăiască viața cu fruntea sus, nu doar să-i facă față. Într-un astfel de mediu, fiecare greșeală devine o oportunitate de învățare, nu un eşec.
Această carte este sprijinul tuturor părinților care vor mai mult decat un copil “cuminte”. S-a născut ca un ghid pentru aceia care caută echilibrul: între blândețe și reguli, între ascultare și ghidare. E pentru cei care își doresc copii încrezători, capabili să se ridice după o cădere, să ia decizii bune, să-și vadă propriul drum și să vadă binele și frumosul în lucrurile simple din jurul lor.
Aici vei găsi 18 tehnici fundamentale, construite pentru a te susține să fii părintele care pune bazele unei copilării cu adevărat sănătoase şi unei relații autentice şi trainice, pe termen lung.
Suntem adesea atât de preocupați legat de cine și cum vor ajunge copiii noștri în viitor, încât uităm să privim către cine sunt ei acum.
În goana după cea mai bună grădiniță, cea mai bună școală, cele mai bune note, cea mai bună meserie, uităm să ne privim copilul, fiecare dintre copii și să vedem un lucru: el deja este “cel mai” pentru noi. E cel mai mare dar, cel mai bun profesor, cu cel mai sincer “Te iubesc, mami!” sau “Te iubesc, tati!”
Îmi doresc ca această carte să vină ca o reamintire pentru părinți, să nu uite să respire, să se privească drept cei mai buni părinți pentru copiii lor și să învețe cum să-i ajute să devină cea mai bună variantă a lor în această lume. Să facă asta fără să se compare cu alți părinți, fără să compare progresul copiilor lor cu cel al altor copii. Fiecare familie are propria rețetă pentru echilibru și fericire.
Aici vei găsi atât metodologia All About Parenting, cât și multe alte cursuri pentru provocările care apar la copiii mici, 0-5 ani și 6-12 ani, cât și la adolescenți.