Un subiect pe care l-am abordat des in cadrul seminariilor dedicate parintilor si care starneste interesul lor de fiecare data este “Cum sa-ti cresti stima de sine” (a ta, ca adult, si a copilului).
Seria de seminarii gratuite va continua – si nu intentionez sa ma opresc prea curand 🙂
De ce?
E simplu.
Raspunsul si prezenta numeroasa a parintilor ma ajuta sa-mi duc mai departe intentia.
Generatii de viitori adulti vor avea sansa sa fie:
- mai responsabili cu ei insisi si cu ceilalti
- vor avea o stima de sine mai ridicata
- vor fi mai multumiti cu alegerile pe care le fac
- vor avea valori si convingeri mai sanatoase.
Sutele de parinti pe care i-am intalnit au avut, in marea lor majoritate, o mare confuzie despre…
Ce este stima de sine si in ce conditii se dezvolta
Cel care trece pe rosu are stima de sine prea ridicata?
Dar cel care calca peste cadavre, pentru a obtine ceea ce vrea, este el premiant la stima de sine sau nu?
Personajele ca Gigi Becali…
Doresc sa iasa in evidenta cu orice pret, tocmai datorita acestei increderi exacerbate in propria persoana sau nu?
Copilul care vrea mereu sa fie primul si lupta pentru note mari, trebuie incurajat?
Ei bine, stima de sine nu are nimic de-a face cu „zgomotul” produs de cineva din afara.
Nici cu competitivitatea bine conturata si nici cu tupeul aceluia care depaseste o coloana intreaga de masini, alergand pe linia de tramvai pe contrasens.
Premiantii si copiii “foarte inteligenti” – recunoscuti ca atare de toata lumea – nu obtin neaparat scoruri mari la increderea in ei insisi.
De fapt, chiar si oamenii de succes, care au deja tot ce-si doresc, pot sa scartaie la acest capitol.
Stima de sine are legatura cu sentimentele noastre despre noi insine.
Stima de sine este echivalentul cu cat de valorosi ne consideram, in raport cu alegerile pe care le facem pentru noi.
Atunci cand vezi in ceilalti nevoia constanta de confirmare a valorii lor din exterior, exista o probabilitate mare ca acea persoana sa nu obtina un scor mare la stima de sine.
Oamenii care au incredere in ei sunt putini si rari.
Sunt aceia care devin modele pentru ceilalti.
Sunt cei care nu se conformeaza, asa zisii rebeli ai clasei, iar mai apoi ciudatii scolii.
Sunt oamenii „altfel”, care reinventează metode, cai de comunicare si afaceri.
Ei nu merg cu turma.
Cand toti o iau la dreapta, ei o iau la stanga.
De cele mai multe ori, sunt incomozi.
Ei sunt altfel si nu fac din asta un scop.
Nu simt nevoia de confirmare a majoritatii.
Se inconjoară de oameni de la care au ce invata, nu pe care sa-i domine.
Sunt acei oameni care manifesta respect pentru ceilalti, fie ei oameni, animale sau plante.
Acesti oameni traiesc mai mult pe dinauntru, decat pe dinafara.
Prefera sa isi cumpere hrana sanatoasa, decat haine scumpe (mai ales daca nu si le permit pe amandoua).
Sunt acei oameni care cred in efort, in constructii pe termen lung si in relatii autentice.
Stiu sa-si asume atat greselile, cat si succesele.
Si fac asta in primul rand pentru ca isi asuma cine sunt.
Ii recunosti in orice domeniu.
Ei sunt adevaratii profesionisti, care au convingerea lucrului bine facut.
Nu au nevoie de control exterior sau de laudele celorlalti.
Au curajul sa ia decizii drastice si autodisciplina de a-si urma calea, indiferent cate piedici primesc din exterior.
Si primesc.
Multe!
Sunt acei oameni care ofera cel putin la fel de mult pe cat primesc.
Le este instinctiv sa se concentreze pe ceea ce pot face, nu pe ceea ce nu pot.
Nu-i judeca pe ceilalti, ci ii iau asa cum sunt.
Descurajeaza barfele si nu se uita la reality show-uri.
Stiu prea bine ca mai au cateva carti care-i asteapta si isi folosesc timpul inteligent.
Asadar, daca ai un copil „altfel”, iti sugerez sa nu incerci sa-l impingi la loc in multime, pe pricipiul “toata lumea face asa”.
Este asta cea mai usoara modalitate de a-ti creste copiii?
Iata 5 lucruri pe care iti sugerez sa le incerci cu copilul:
- Incurajeaza-l sa-si exprime autenticitatea si sa-si atinga potentialul maxim, orice si-ar dori sa faca.
- Lauda efortul, nu reusita, si concentreaza-te pe imbunatatire, nu pe “coronita”.
- Ofera-i sansa sa-si asume responsabilitati, pe care sa le duca singur la capat.
- Lasa-l sa invete din propriile greseli, abtine-te sa-l salvezi, de fiecare data.
- Iubeste-l neconditionat, chiar si atunci cand face alegeri cu care nu esti de acord.
E adevarat, e mult mai greu sa cresti un copil asa.
Nu va fi un copil docil, va pune intrebari, va incomoda profesorii si vei fi chemat la scoala.
Va fi cunoscut ca si „copilul impertinent” care a pus sub semnul intrebarii spusele unui profesor.
Va citi ce vrea el, nu neaparat ce “trebuie”.
Va intreba mereu “de ce”, chiar si dupa ce varsta lui ”de ce” va fi trecut.
Bucura-te!
Stima de sine incepe cu refuzul de a te conforma autoritatii.
Si noi, parintii, suntem prima autoritate cu care copiii nostri simt nevoia sa se lupte.
De aceea, forta nu este o solutie.
Ce idee din acest articol ai dori sa implementezi de maine pentru a imbunatati cresterea copilul tau?
Sau poate ai alta idee care nu se regaseste aici.
Scrie-mi, te rog, un comentariu mai jos.
Cu prietenie,
Urania
10 răspunsuri
Mai-mai sa o iau pe panta la vale din dorinta de armonie interioara si exterioara si articolul tau a fost un reminder frumos de a merge pe drumul meu. Asta si acest Ted https://www.ted.com/talks/margaret_heffernan_dare_to_disagree?language=en- ma izbesc in fiecare zi de ziduri, nu e comod, nu e simplu, nu e facil , nici mie, nici copilului meu – dar rezistam sa fim diferiti.
Ma bucur ca ti-a fost de folos informatia primita si multumesc pentru link 🙂
Buna Carmen,
Stima de sine nu este ceva ce un copil de varsta fetitei tale CONSTIENTIZEAZA, dar majoritatea cercetarilor demonstreaza ca stima de sine ESTE ceva, cu care ne nastem.
In schimb, ceea ce tu imi spui ca vezi la fetita ta, sunt manifestari ale nevoilor psihologice de baza. Exploreaza, este curioasa si pare a avea o nevoie de autonomie ridicata. La asta se adauga si trasaturi de personalitate distincte, observate sau mostenite. Probabil (si) charisma 🙂
As sugera insa, sa evitam punerea de etichete (conducator, lider). Chiar pozitive fiind, tind sa limiteze, sa conditioneze, sau sa canalizeze energia ei catre lipsa de cooperare/echipa. Adevaratele abilitati ale unui lider depasesc sfera controlului, coordonarii altora sau curajului, si se dezvolta in timp.
Oare stima de sine o poate constientiza si un copil in varsta de 1 an si 4luni ? Oare ne nastem cu ea si unii o dezvolta in timp? Pun aceste intrebari deoarece multe dintre caracteristici le regasesc si in cazul fetitei mele in varsta de 1an si 4luni. Este un adevarat conducator. Nu ii place sa faca ceea ce ceilalti fac si de aceea atrage atentia in acest mod,iar in consecinta ceilalti o urmeaza… Este foarte curioasa si independenta.
Stima de sine incepe cu educatie morala si spirituala sanatoasa. Totul porneste de la confortul constiintei proprii, curata, fara incarcaturi. Constientizarea starii mele emotionale ca adult sau copil este extrem de importanta. O educatie bazata pe respect si pe aplicarea de consecinte ale faptelor proprii prin constientizarea starii emotionale dupa savarsire unor fapte care aduc sau nu folos copilului sunt esentiale. Nu folosim pedepse absurde cum ar fi buline negre, scaunul rusinii sau pusul la colt in tot felul de moduri care aduc injosirea copilului si fac referire la standardele social-morale si acceptarea celorlati in functie de faptele proprii. Cand facem alegerea de a creste copilul fara pedepse si fara recompense, alegem sa crestem un om capabil sa stie ce vrea, sa se lase dus de propriile convingeri si nu pe ceea ce primeste daca face x/y/z (pedeapsa ca nu si-a facut tema, recompensa ca a luat un 10). E rolul nostru de a le arata ce e bine si ce e rau, de la le spune ca daca lovesc pe cineva ranesc, insa nu avem dreptul sa ii umilim si sa ii constrangem sa faca ceva pentru ca primesc ceva in schimb sua pentru „uite cum fac ceilalti copii si numai tu nu faci!”.
Buna, Eu sunt genul de persoana care pune intrebari invatatoarei, ce restrictii aveti la pachetelul de acasa al copilului?, scoala nu are tamplar sa repare scaunele?, de ce platim noi tamplar particular? nu e o problema financiara, ci de principiu…etc, sunt doar exemple in ultima saptamana, fetita mea are 6 ani si este in pregatitoare, imi seamana foarte mult la caracter si comportament ( ca doar copii fac ce vad, nu ce li se spune), simt foarte mult din experienta mea ca sunt privita ciudat,ca uneori deranjez.Imi este frica ca ficei mele ii va fi greu daca va continua si ea.
Fetita mea are doar 1 an jumate, este plina de energie si de curiozitate… Doreste sa decopere, sa gaseasca diverse obiecte, sa faca cu mana ei si sa nu fie ajutata … Asta inseamna, ca la mine in casa este un vesnic dezastru, in care de multe ori nu mai gaesc obiectele pe care le caut … Dar fac efortul de vointa de a nu-i spune NU, pentru ca o vad cat de mandra este de ea dupa ce a facut ceva singura … Desi nu stie sa vorbeasca, ea imi arata incantata ca a reusit sa scoata slapul de sub canapea, zambeste, bate din palme ma trage depantaloni si imi arata cu degetul … Si eu o intreb „cum ai reusit puiule?” Si ea rade si imi arata cu degetul in continuare … Ma blameaza toti apropiatii ca o alint, ca nu o tin in frau, ca imi fac singura de lucru pt ca tolerez acest comportament … Eu cred ca e benefic pt ea si cred ca stima de sine provine din a lasa copilul sa se bucure si sa isi impartaseasca bucuria cu tine atunci cand reuseste sa faca ceva pe cont propriu … Asa ca prefer sa traiesc in dezordine … de dragul ei … Si ca o oservatie provenita din experienta propriei copilarii, pentru a ucide stima de sine nu este nevoie de bataie … Este suficient sa ii spui copilului in mod repetat „X a luat nota mai mare decat tine”, „De ce X poate si tu nu?”, este suficient si doar sa il certi sau sa il umilesti de fata cu o alta persoana, pt a-i inocula sentimentul ca nu e valoros, ca nu merita, ca nu va putea niciodata
…
Buna ziua!
Articolul dumneavostra imi da incredere. Am intentia de multe ori sa-i spun baiatului meu(11 ani si jumatate), X face asa, raspunsul lui este ca nu il intereseaza! Bine face!(ma gandesc acum).
Va mai relatez un caz: – la sfarsitul clasei a IV-a viitoarea doamna diriginta a venit in clasa si le-a spus elevilor (3 la numar) ca in data de 13 septembrie ii asteapta la scoala sa aranjeze clasa, fiul mea a si pus intrebarea pentru care am fost chemata la scoala: „Dar doamna de servici unde este?”
uau!
Foarte interesant articolul ! Conformismul sau spiritul de turma inculcat copilului de mic ii reteaza gandirea critica si creativitatea. Printre efectele dramatice date de lipsa celor 2, as lista birocratia (care adesea naste monstruozitati, la adapostul hartiilor). Deci ideea principala pe care o voi aplica este aceea de a nu folosi niciodata in discutiile cu copilul meu argumentul autoritatii masei: ”toata lumea face asa”.