“- Nu ești Spiderman!
– Ba da, sunt! Uite: te fac cu pânză de păianjen și apoi nu te mai poți mișca.
– Ce prostie! Ați auzit? Piticul ăsta zice că e Spiderman!
– Dar chiar sunt! Uită-te la costumul meu!
– Și ce dacă ai costum? Spiderman e o invenție!
– Dar chiar sunt Spiderman… Uite o albină deasupra capului tău!
– Aaaaaa albină? Undeee?”
…
Eram pe o bancă, într-un parc din Cluj. Citeam.
La vreo 20 de pași în fața mea câțiva copii făceau cu rândul pe un tobogan spirală.
Mi-a atras atenția un băiețel de vreo 4 ani. Purta cu costum de Spiderman. Îi puteai citi fericirea în ochi. Se juca singur. Alerga, se dădea când pe tobogan, când pe leagăn. Apoi alerga spre groapa de nisip. Părea bine el cu el.
Când s-a întors spre tobogan și a urcat scările, a avut parte de o surpriză. Un băiat, cu un cap mai înalt decât el, stătea de neclintit în vârful toboganului și nu le mai dădea voie nici lui, nici celorlalți copii să mai treacă de el.
Am ridicat ochii din carte doar când am auzit discuția dintre ei doi:
“- Nu ești Spiderman!
– Ba da, sunt! Uite: te fac cu pânză de păianjen și apoi nu te mai poți mișca.
– Ce prostie! Ați auzit? Piticul ăsta zice că e Spiderman!
– Dar chiar sunt! Uită-te la costumul meu!
– Și ce dacă ai costum? Spiderman e o invenție!
– Dar chiar sunt Spiderman… Uite o albină deasupra capului tău!
– Aaaaaa albină? Undeee?”
Ingenios felul în care micul Spiderman a găsit o soluție să scape de cel care îi punea bețe în roate.
Ce mi s-a părut și mai interesant, e că nici părinții celui costumat, nici ai celui care îl provocase nu au intervenit. Deloc.
Contraintuitiv, așa-i?
De cele mai multe ori, când situații de genul acesta se întâmplă, părinții nici măcar nu sunt de față. Și copiii sunt puși în fața conflictelor, ca cel de mai sus. Și e în controlul lor să decidă ce spun și pe ce ton și ce soluții aleg, fără ca vreun adult să îi aprobe.
Desigur, atunci când e cazul să intervenim, ar fi bine să o facem. Adică să dăm copiilor libertatea de care au nevoie să decidă, în cadrul unor limite sănătoase.
Și ca să facem asta, este necesar să conștientizăm că evoluția are nevoie, în egală măsură, atât de susținere, cât și de provocare.
Cea mai mare creștere, chiar și pentru copiii noștri, apare la limita dintre susținere și provocare.
Atunci când au provocări pe care să le depășească, practic au oportunitatea de a crește.
Gândește-te la provocare ca la o ușă care i se deschide spre succes, spre reușită, spre evoluție.
Sigur, nu zic să îi dai numai provocări copilului tău, pentru că e important să le aibă pe amândouă, în egală măsură.
Dacă îi dai doar încurajări, tinzi să crești un copil care poate deveni un adult dependent, copilăros, cu nevoie constantă de confirmare și aprobare.
Pe de ală parte, dacă îi dai doar provocări… ei bine, e ca atunci când ai un șef pe care nu îl poți mulțumi. Indiferent de ce faci, cât de bine îți faci treaba, cât de mult lucrezi. El întotdeauna îți dă mai multe rapoarte de completat, îți cere să stai chiar și peste program și nici nu îți dă vreo mână de ajutor.
Poate, în unele cazuri, asta e realitatea multor angajați. Și poate te gândești că, oricum, ai trece cu bine peste toate aceste provocări, nu-i așa?
Dar la un moment dat știi ce se poate întâmpla? Te poți extenua.
Ceea ce s-a întâmplat, sub ochii mei, în acel parc, e o formă de bullying.
Și probabil părinții acelui copil costumat știau, mai mult sau mai puțin, care e limita de la care ar fi intervenit. Și mai cu seamă când să nu intervină, pentru că astfel i-ar fi încurajat și mai mult autoritatea celuilalt copil și micul Spiderman nu ar fi avut șansa să găsească singur o soluție care să îl scoată din asta.
Ceea ce vreau să îți spun, mai departe, este o serie de propuneri care s-ar putea să te ajute, pe tine și pe copilul tău deopotrivă, în situațiile de bullying, chiar dacă nu ești de față, atunci când se întâmplă.
Și am împărțit în două categorii aceste acțiuni: preventive și reactive.
1. Acțiuni preventive
Pornind de la premiza că însăși evoluția are nevoie atât de încurajări, cât și de provocări, asigură-te că le bifezi pe ambele pentru al tău copil, încă de acasă. Pentru că dacă nu faci tu asta cu el, viața i le va servi oricum pe tavă. Chiar și prin bullying.
Sigur, nu te încurajez să îl bați sau să îl pedepsești tu, ca să nu i se întâmple asta în exterior, ci să îi dai provocări conform cu valorile lui.
De exemplu, dacă copilului îi place să se cațăre, în loc să îi interzici asta sau chiar să îl pedepsești pentru că o face, ai putea să îi faci un perete de cățărat sau să îl înscrii la un sport care să îi permită să facă asta.
Dacă îi plac problemele de mate, dă-i probleme de matematica din ce în ce mai grele, în loc să îi spui Lasă, ai lucrat destul acum, bine că ți-ai făcut temele, du-te și odihnește-te.
Ceea ce vreau să subliniez e că dacă îi dai, încă de mic, suficiente provocări, el nu va mai trebui să caute asta în afară. Pentru că deja are echilibru, încă de acasă.
2. Acțiuni reactive – în cazul în care deja se întâmplă bullying-ul
Dacă al tău copil e cel care e provocat
Tendința e să îl protejezi. Contraintuitiv, asta va întări și mai mult bullying-ul.
Ce poți face e să te uiți care sunt contextele în care ești prea protectiv cu el. Pentru că bullying-ul vine ca reacție la prea multă încurajare.
Astfel, tu poți să reglezi această dinamică, dacă îi dai provocări în ceva ce iubește.
Mai mult decât atât, odată cu asta, vine și creșterea stimei de sine, pentru că va avea parte de reușite, atâta timp cât tu îl provoci în ceva la ce se pricepe deja.
Dacă al tău copil e cel care provoacă
Fie copiază anumite comportamente pe care le-a mai văzut la cineva, fie exprimă comportamente pe care acasă nu are voie să le exprime, îi sunt reprimate.
Cel mai sănătos, în acest caz, e să îl ajuți pe copil să își scoată furia sau nervii cu ajutorul unui sport competitiv, în care are nevoie și de disciplină, cum ar fi: karate, judo, taekwondo, box etc.
Practic, îi dai astfel șansa să se manifeste agresiv, să își exprime emoțiile puternice, dar într-un cadru organizat, în care e necesar să respecte niște reguli.
Ce e important să reții e că atât cei care provoacă mult, cât și cei care sunt provocați, în contextul de bullying, ambii au o stimă de sine scăzută.
Și nu întâmplător, Stima de Sine la copii este subiectul noului Seminar Gratuit pe care l-am creat și pe care îl lansez în 16 Aprilie, la Cluj. Acolo unde a început povestea din acest articol.
Dacă vrei să afli ce poți face ca să îi hrănești Stima de Sine a copilului tău și să îl ajuți, pas cu pas să facă față la situațiile dificile (chiar și la cele de bullying), astfel încât să atingă succesul, te invit la seminar.
Tot ce ai de făcut este să dai click pe link-ul de mai jos și să îți rezervi locul.
>>Apasă aici să îți rezervi locul la seminar<<
Îmbrățișez,
Urania
