Articol

5 motive să îți înscrii copilul la lecții de înot

De Urania Cremene ·
18 aprilie 2019

De ce e important ca bebelușii să se acomodeze cu mediul acvatic până la vârsta de 1 an?

Meseria de părinte este una dintre cele mai minunate și complexe experiențe, nu-i așa?

Zi de zi, în viața noastră, a părinților, apar noi provocări, de la primii pași, deschis de sertare, mâncat singur, spălat propria farfurie, până la acel moment în care auzi mă spăl eu singur pe cap! sau mami, ți-l prezint pe Răzvan, iubitul meu.

Lista ar putea continua, așa-i?

Ceea ce vreau să spun e că indiferent de vârsta copilului tău, sau de cât de dificilă e provocarea cu care vă confruntați, misiunea ta ca părinte, azi, e fericirea lui.

Încă de la naștere, sau chiar de dinainte, ne pregătim și suntem conștienți că alegerile pe care le facem vor contribui la dezvoltarea personalității copilului, a viitorului adult.

Alegeri de la alimentație, grădiniță, școală, liceu, sport, citit, timp în fața ecranelor, activități în aer liber, conectare cu prietenii și chiar și înot.

Aș vrea să mă opresc la această activitate, înotul.

Iată 5 dintre principalele plusuri pentru care să îți înscrii copilul sau chiar bebelușul, la lecții de înot:



1. Previne frica de apă

Din nefericire, înecul rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor fatale printre copii până la vârsta de 5 ani.

De aceea, cu cât copilul e mai obișnuit, încă de mic, cu mediul acvatic își dezvoltă această abilitate de supraviețuire.

Frica de apă se dezvoltă la o vârstă fragedă, cu atât mai mult cât înotul nu a fost inclus în programul copilului de mic, deci o văd ca pe o activitate neobișnuită.

Încă de la 4 luni poți lucra cu al tău copil la această prevenție a fricii de apă și să îl înscrii la lecții de înot. Pe lângă că așa puteți elimina posibila anxietate în apă, aceste lecții de înot îl pot ajuta să își construiască abilități fundamentale pentru supraviețuire.
 
2. Acomodarea naturală în mediul acvatic


La Acvatic Bebe Club sistemul automat de dezumidificare asigură o reglare automată a umidității, temperaturii apei și aerului, astfel încât bebelușul este relaxat încă de la primul contact cu mediul acvatic.

Vei fi suprins cât de natural se comportă bebelușii în apă, deoaece au petrecut atâta timp în burtică, deci în mediul acvatic.

Lecțiile de înot au un impact pozitiv în mullte alte aspecte ale activităților de zi cu zi ale copiilor, ușurând părinților experiența băiței, ieșirile și vacanțele la mare și piscină.
 
3. Crește încrederea în sine

Înotul este util pentru dezvoltarea bebelușului.

Încă din primele luni ale vieții sale este singura activitate în care el este cu adevărat independent, mai ales înainte să facă primii pași.

Mai mult decât atât, înotul îi hrănește nevoia de Control.

Apa le susține greutatea, iar copilul este liber să își miște picioarele și mâinile așa cum dorește el.

Cei mici adoră această experiență în care își pot îmbunătăți inclusiv capacitățile de coordonare, iar părinții sunt mândri de dorința de explorare a copilului în momentul în care primește un plus de încredere într-un mediu sigur și relaxat.
 
4. Dezvoltare armonioasă 

În afară de elementele de distracție și siguranță pe care ședințele în mediul acvatic le oferă, înotul vine și cu avantaje considerabile la nivel de sănătate pentru bebeluși. Mai exact, este un prim pas spre o stare fizică și mentală ideale.

Înotul contribuie și la dezvoltarea precoce a activității cerebrale sănătoase, prin activarea simultană a tuturor celor 5 simțuri: gust, miros, atingere, vedere și auz.

Rata obezității este în cotinuă creștere la copii, iar înotul de la o vârstă fragedă setează o direcție sănătoasă de dezvoltare care include exercițiile fizice în rutina săptămânală.

În acest fel își dezvoltă mai ușor flexibilitatea și stabilitatea, îmbunătățindu-i copilului echilibrul și postura.
 
5. Fundamentează abilitățile de învățare  

Abilitatea de a înota este un cadou pe viață pe care i-l poți face copilului tău. Odată învățat, înotul nu mai poate fi uitat, indiferent de vârstă.

Conform unui studiu german, bebelușii care încep ședințele acvatice ajung să aibă abilități sociale mai dezvoltate, inteligență emoționlă crescută și nu în ultimul rând o mai mare receptivitate la a putea să se adapteze în orice mediu.
Explicația se regăsește în cadrul activităților pe care le întreprinde în timpul lecțiilor de înot când este învățat să fie responsiv la comenzi vocale prin care îi sunt lărgite capacitățile de înțelegere.
 
Dacă te-ai convins de beneficiile educației acvatice în viața celui mic, te poți chiar înscrie la Acvatic Bebe Club și îi poți face o bucurie copilului tău. Prima ședință este gratuită.

Îmbrățișez,
Urania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Tu știi care sunt
cele trei nevoi psihologice de bază ale copilului tău?

Abonează-te la
Vitamina de Parenting

Newsletterul nostru zilnic
pentru Părinți echilibrați
Mesaje scurte din partea
Uraniei despre cum să crești
copii cu Fruntea sus
Informații validate de cele mai noi studii despre psihologia copilului
Tehnici și exerciții pe care le poți aplica imediat în relația cu copilul tău
Mesaje scurte din partea
Uraniei despre cum să crești
copii cu Fruntea sus

Informații validate
de cele mai noi studii despre
psihologia copilului

Tehnici și exerciții
pe care le poți aplica imediat
în relația cu copilul tău

Aplicația „Parents”

Aplicația de Parenting Nr. 1
în România