Select Page

“Amos a scăpat-o pe jos pe a lui și eu i-am dat-o pe a mea să o mănânce. Și acum vreau și eu înghețată. De asta am venit să ne mai dați bani.”

Eram la noi acasă, cu o bună prietenă și cu fiul ei. Băieții noștri au crescut împreună și încă au o prietenie strânsă.  

Amos avea 5 ani și prietenul lui 7. S-au cerut să se joace afară, în parcul de alături. După câteva minute de joacă, au venit în casă și ne-au cerut bani de înghețată. Le-am dat 10 lei să își ia fiecare câte un glob.

După alte câteva minute, băieții au venit înapoi și au mai cerut încă 10 lei. Tot pentru înghețată.

Încă de când au intrat în casă și l-am văzut pe Amos în spatele prietenului său, cu capul în pământ, am “mirosit” că se petrece ceva.

– Mai vrem bani de încă o înghețată, a început fiul prietenei mele.

Am întors capul spre prietena mea și ne-am uitat una la alta. Copiii știau bine că aveau voie câte o singură înghețată. Agreasem asta împreună, când le dădusem banii.

Cu toate astea, el a continuat:

– Amos a scăpat-o pe jos pe a lui și eu i-am dat-o pe a mea să o mănânce. Și acum vreau și eu înghețată. De asta am venit să ne mai dați bani.

Amos nu zicea nimic. Nu îndrăznea nici să se uite la mine sau spre prietenul lui. Simțeam că ceva e în neregulă cu povestea asta.

– Nu așa a fost! a izbucnit Amos, ca dintr-un lanț.

Prietenul lui a făcut ochii mari și se uita țintă spre el.
Am luat o înghețată și o pungă de chips-uri, a continuat Amos. El a mâncat chips-urile și eu înghețata. Apoi a vrut și el înghețată, dar deja o terminasem de mâncat pe cea din cornetul meu. Așa că am făcut împreună planul ăsta și am mai venit după bani.

Puteam să simt tensiunea dintre cei doi copii, numai uitându-mă la privirile lor. Unul era prins cu minciuna, iar celălalt pâra.

Sigur, pe moment, m-am bucurat că fiul meu a recunoscut, dar îți poți imagina ce a simțit prietenul lui Amos? Trădare? Rușine?

S-a simțit pus la zid. Pentru că acum părea că e singur în toată povestea asta.S-a enervat imediat. Și-a trântit skateboard-ul și s-a închis în baie. Amos a fugit și el în camera lui, trântind ușa în urmă.

Aveam cu toții de-a face cu un conflict destul de grav: Amos își trădase prietenul (problema 1), după ce mă mințise (problema 2), în condițiile în care știa că încrederea e temelia oricărei relații.

Si da, încrederea este, poate, cel mai important aspect într-o relație.

Minciunile ne fac să ajungem pe o pantă pe care este greu de urcat înapoi. Pentru că odată pierdută încrederea, este greu de recâștigat, iar relația poate suferi pe termen lung și foarte lung.Și asta făceau acum copiii noștri. Sufereau.

A fost interesant ce s-a întâmplat după ce s-au mai calmat spiritele și am rămas doar noi doi acasă. Amos făcuse un prim pas spre mine, ca să își “spele” greșeala, dar nu știam cum avea să procedeze cu prietenul lui, care acum se simțea trădat.

Aș vrea acum să punem sub lupă minciuna de la care s-a iscat cearta între cei doi copii și să ne uităm la cauzele din spate. Și ca să facem asta, vom trata această minciună ca pe un comportament negativ.

Cei mai mulți părinți, în momentul în care apare minciuna, intră în panică și reacționează în cele mai bizare moduri. De fapt se întâmplă un ping-pong: cu cât copilul simte că e mai tare pus la zid, amenințat, pedepsit, respins, admonestat în urma minciunilor, cu atât o va face mai mult.

Iată ce am făcut împreuna cu prietena mea, imediat după ce fiecare dintre copiii noștri a închis câte o ușă în spate: i-am lăsat să se calmeze și în tot acest timp am analizat împreună minciuna, ca să ne dăm seama ce putem face să îi ajutăm ca data viitoare să nu mai ajungă într-o astfel de situație.

Adică să nu ajungă să se trădeze unul pe altul, dar nici să mintă. Ci să hotărască, din capul locului, că mai bine își asumă și spun adevărul.

În casa prietenei mele regula era clară: fără chips-uri. E o regulă sănătoasă, nu-i așa?

Da, numai că, din când în când, regulile se încalcă. Și dacă nu le dăm șansa copiilor să facă asta, cel puțin de față cu noi, o vor face oricum. Sigur, aceste încălcări de reguli atrag după sine consecințe pe care e bine să le avem în vedere. În cazul chips-urilor o consecință ar putea fi durerea de burtă sau de cap.

Acea minciună a fost sigurul mod prin care fiul ei a putut să obțină controlul în ceea ce privește decizia de a mânca chips-uri. E ca atunci când știi că dacă arunci în public un ambalaj pe jos, îți iei amenda, așa că arunci ambalajul direct în coșul de gunoi.

Foarte bine până aici.

Dar oare se întâmplă la fel și atunci când ești în pădure, după un picnic și nu te vede nimeni? Controlul e în totalitate în mâinile tale. Nu e nimeni acolo care să te constrângă cu vreo pedeapsă (amendă), dacă nu alegi coșul de gunoi. Ce alegi, în acest caz?

Revenind la minciună ca și comportament negativ, ca să o tratăm corect, este necesar să ne uităm la cauze, plecând de la cele Trei Nevoi Psihologice de bază.

În cazul prietenului lui Amos a fost satisfacerea nevoii de Control. Și am descoperit asta, împreună cu mama lui, care mi-a spus de regula cu chips-urile.

Există și minciuni care apar ca urmare a nesatisfacerii nevoii de Conectare. Acestea sunt exprimate prin comportamente de tipul “te dai mare”, cum le numesc copiii.

O altă categorie de minciuni sunt cele care apar ca urmare a nesatisfacerii nevoii de Competență. Acestea sunt în proporții mai mici decât celelalte, dar există și ele. Le poți identifica prin comportamente de tipul “știu”, atunci când copilul, de fapt, nu știe sau nu a învățat încă.

În 2012, cei de la Medical Daily au publicat un studiu potrivit căruia un adult minte de 2 – 3 ori, într-o singură zi. Asta înseamnă, un număr de 728 până la 1092 de minciuni spuse într-un an.

Instinctiv, am spune că ăsta e un lucru rău, nu-i așa? Dar dacă ne uităm în spate, minciunile, uneori, ne-au salvat pielea. Au chiar ajutat la dezvoltarea umanității. Și fără să fim prea duri cu noi înșine, am putea afirma că minciuna poate fi un mecanism bun de apărare, în unele situații.

Sigur, nu spun să ne încurajăm copiii să mintă, ci doar să nu fim prea duri cu ei și să nu sărim cu pedeapsa. Ci mai degrabă să ne așezăm, să discutăm și să ne uităm la cauzele din spatele minciunilor.

Mai exact:
de ce mint,
cum mint și
ce nevoie încearcă să își satisfacă prin acele minciuni.

În jurul experienței lui Amos cu cele două probleme care s-au ținut lanț una de alta, am gândit un training online gratuit în care mi-am propus să îți spun ce rezolvare am găsit împreună cu fiul meu (fără ea cei doi băieți n-ar fi azi cei mai buni prieteni), dar și să te ajut să previi minciunile sau să le gestionezi corect, din capul locului.

Training-ul se întâmplă în 18 Martie.

Concret, e o ocazie să înveți cum poți încuraja adevărul și construi o relația bazată pe încredere, indiferent că al tău copil are 3 ani, vârsta de la care copiii încep să mintă, sau ai deja un adolescent în casă.

Care sunt motivele care stau în spatele minciunilor?

Ce se întâmplă în creierul copilului tău atunci când minte?

Minte din dorința de a nu-i dezamăgi pe cei dragi sau mai degrabă de frică sau rușine?

Acestea sunt doar trei dintre cele mai des întâlnite întrebări despre minciuni la care îți vei putea răspunde la finalul training-ului. Vei primi și o listă cu tipurile de minciuni pe care le spun copiii și ce nevoie încearcă să își satisfacă. Cu alte cuvinte, primești un instrument practic și simplu care te poate ajuta să tratezi corect minciunile, plecând de la cele Trei Nevoi Psihologice de bază.

Tot ce ai de făcut ca să te înscrii la acest training online gratuit, e să completezi câmpurile de mai jos.

Îmbrățișez,
Urania