Pe măsură ce vorbesc cu tot mai multe mame și tați, îmi dau seama că nu doar eu am fost crescută în stil autoritar, milităresc.

Mulți dintre voi ați avut de dat socoteală, în copilărie, bățului. Și acest băț a dat naștere la vină și rușine – cei mai mari distrugători ai încrederii și a stimei de sine.

După ce a devenit mamă, Lavinia Molnar simțea că nu mai face față, că nu mai știe cum să își crească copilul. Că nu e în stare să îi ofere toată iubirea și sprijinul pe care le-a primit de la bunica ei.

Și îi era rușine să recunoască toate astea.

Doar soțul ei, care i-a fost întotdeauna alături, a știut ce se petrece în sufletul ei.

În episodul de azi al podcast-ului “Parenting prin ochii copilului”, vei auzi povestea Laviniei, soție și mamă dedicată a celor 2 fete ale ei: Ana-Cristina și Carina-Maria.
Chiar dacă meseria de părinte este una full-time, Lavinia își dedică timp și animalelor. Este medic veterinar.

Din discuția cu Lavinia vei descoperi:
- cum reușește să impună limite clare și ferme care se respectă, fără să apeleze la băț,
– ce face pentru a-și gestiona emoțiile când e pe punctul de a “exploda”,
- cum a reușit să depășească provocarea pe care o întâmpină cu una dintre fiicele ei.

Astăzi este vorba despre reușitele, dar și provocările acestei mame care a fost crescută în stil autoritar, mai cu seamă de către mama ei.

Îți las mai jos link-ul, ca să asculți și tu povestea Laviniei:

P.S.

Te poți bucura de toate episoadele din podcast-ul “Parenting prin ochii copilului” pe canalul meu de Youtube!

Le poți asculta și din Soundcloud.