Acum cativa ani, lucram în departamentul de resurse umane al unei firme din București.

Intr-o zi stateam in birou si, la un moment dat, cineva a batut la usa.

Usa s-a deschis si o doamna, cam pe la 55 – 60 de ani, a intrat in birou, foarte sfioasa.

Ne-am salutat respectuos, am invitat-o sa se aseze si a inceput sa-mi spuna ca ea cauta un job.

I-am spus:

– “Bine, haideti sa vedem ce putem sa facem.”

– “Spuneti-mi, va rog, care este experienta dvs., unde si ce ati mai lucrat pana acum…?”

– “Stiti, nu este vorba despre mine. Caut un job pentru fiul meu”, mi-a raspuns ea.

Tinea in mana CV-ul fiului sau de 27 de ani si incerca sa gaseasca un loc de munca pentru el…

Tu ai face asa ceva pentru copilul tau?

Simti ca l-ai ajuta daca ai face-o? 🙂

Marturisesc, la acea vreme, această situație mi s-a părut bizară.

Acum, ca expert in Parenting, vad astfel de situatii dintr-o persepctiva diferita si inteleg de ce se intampla.

Poate ca nu ne-am duce sa depunem CV-urile copiilor nostri la diverse companii, in cautarea unui job.

Cred, in schimb, ca este posibil sa existe o serie de alte lucruri pe care le facem in locul lor, desi ar putea sa le faca singuri.

Inca de mici!

Iar daca facem asta, riscam sa avem tot mai multi tineri, între 20 și 30 de ani, care se refugiază acasă la părinții lor, neasumându-și responsabilitățile unei vieți independente.

Pentru ca le rapim sansa sa invete sa-si rezolve singuri problemele si sa dezvolte competentele de care au nevoie ca sa se descurce pe cont propriu, in afara casei parintesti.

De ce ne este atat de greu sa ne lasam copiii sa traiasca si sa experimenteze momente de disconfort, dezamagire sau frustrare, specifice procesului de invatare?

De ce incercam sa-i protejam, uneori excesiv, si sa facem aproape totul in locul lor?

Unul dintre motive este, evident, faptul ca-i iubim foarte mult si ne dorim sa le fie bine. 🙂

Dar cred ca este important sa reusim sa pastram un echilibru pentru ca, altfel, riscam sa crestem copii lipsiti de autonomie, lipsiti de dorinta si de capacitatea de a-si asuma responsabilitati.

Am vorbit cu Adriana Titieni, în cel mai recent episod al emisiunii de Parenting, despre aceasta problema.

Te invit sa urmaresti acest episod și să descoperi o perspectiva pe care o poti folosi ca sa-ti ajuti copiii să crească independenți și autonomi.

Cu drag,

Urania

P.S. Te invit sa-mi spui ce lucruri faci in acest moment in locul copiilor tai, lucruri pe care crezi ca ar putea sa le faca si singuri?

Cum ti-ai propus sa te opresti din a le face? 🙂

Iti multumesc!