Draga parinte,
Vara trecuta am fost cu fiul meu Amos, intr-o duminica, la un waterpark.
Am stat langa o familie care avea o fetita, de aproximativ 8 ani, care avea, cred, la fel de multe kilograme cat am si eu, ca adult.
Pe parcursul celor aproximativ 4 ore pe care le-am petrecut acolo, fetita a mancat continuu orice si-a dorit: biscuiti, snitele, cartofi prajiti, inghetata…
Cand parintii incercau s-o refuze sau sa-i limiteze cererile, fetita fie incepea sa planga sau chiar sa se tavaleasca pe jos, fie incepea sa-i ameninte si sa-i santajeze emotional, primind in cele din urma ce-si dorea.
Acesta este doar un exemplu specific unui fenomen al carui rezultat consta intr-un numar tot mai mare de copii supraponderali, atat la noi in tara, cat si la nivel mondial.
Sa lasi copilul, ca parinte, sa faca ce vrea, cand vrea si cat vrea, fara sa te gandesti mai profund la consecintele negative ale acestor actiuni, mi se pare o forma de neglijenta parentala.
Interesant este ca in exemplul descris mai sus, neglijenta parentala vine dintr-o intentie foarte buna a parintelui, aceea de a asigura fericirea copilului, de a-l tine departe de durere si frustrare.
In spatele unor astfel de actiuni, sta urmatoarea convingere a parintelui:
„Eu trebuie sa evit prin orice mijloace suferinta copilului meu! Iar daca ii ofer ce isi doreste va fi fericit.”
Asa ajunge copilul nu doar sa manance ce vrea, cand vrea, dar si sa faca orice, oricand.
O alta forma de neglijenta parentala subtila provine din faptul ca poate sa ne fie greu sa ne asumam deplin, responsabilitatea pentru viata copilului nostru.
Cu atat mai mult pentru acea etapa a vietii cand un copil este, in mod firesc, total dependent de parintele sau.
Cred ca stim cu totii ca exista suficienti parinti care isi “abandoneaza” copilul in fata unui gadget cu orele.
Mai exista parinti care isi lasa copilul, din motive intemeiate de multe ori, in seama unei bone sau a unei bunici si reusesc sa-l vada tarziu, inainte de culcare, sau dimineata, cand il duc la gradinita / scoala.
Inteleg ca tumultul zilelelor in care traim e cel care ne impinge, uneori, sa facem aceste alegeri.
Dar cred cu tarie ca gandirea pe termen lung, mai ales in relatia cu ai nostri copii, e cea care genereaza cele mai frumoase „rezultate”.
Copiii sunt cel mai important „proiect” al vietii noastre.
Nu-i asa? 🙂
Am discutat cu Adriana despre ce am putea sa facem noi, parintii, ca sa evitam aceste tipuri de neglijenta parentala subtila.
Te invit sa asculti acest episod si sa descoperi daca risti cumva sa-ti neglijezi copilul fara sa-ti dai seama, chiar daca ai cele mai bune intentii.
Descopera daca risti sa-i faci mai mult rau decat bine, tocmai pentru ca-ti doresti sa fie fericit. 🙂
Cu drag,
Urania
P.S. Mi-ar placea sa stiu care este opinia ta despre acest subiect.
Dupa ce asculti inregistrarea te invit sa-mi scrii, intr-un comentariu, experienta ta legat de asta.
