“Am încercat să îl ajutăm și i-am luat meditații la română, să îi crească media. Tot 5 a luat în teză. Nu știu ce să mai facem cu el. Parcă nu îi intră în cap.”
Acesta a fost începutul discuției dintre mine și mama lui Aron (13 ani).
O parte din discuție o împart și cu tine, pentru că fie că ai un copil de 2 ani, 5 ani sau 7 ani, mai devreme sau mai târziu s-ar putea să dai și tu peste această problemă cu care mulți părinți se confruntă: meditațiile.
De cele mai multe ori, meditațiile în care părinții investesc bani (bine intenționați de altfel), sunt în acele zone în care copilul nu manifestă nicio pasiune sau plăcere.
Aron e de 10 la matematică și corigent la română. Nu e greu să ghicești de ce părinții lui i-au luat meditații la română, nu-i așa? Mai ales că media anilor din gimnaziu va conta pentru intrarea la liceu.
Nimic ieșit din comun până aici. În marea majoritate a cazurilor se întâmplă așa.
Ce părinte nu ar vrea să își ajute copilul să obțină note cât mai bune? 🙂
Ce le-am sugerat acestor părinți, după ce le-am adresat o serie de întrebări, ca să înțeleg cauzele din spatele acestor decizii, e contraintuitiv și deloc “normal”.
Acum, ca să înțelegi și mai bine la ce mă refer, te rog să îți imaginezi că lucrezi într-o companie în care ești bine plătit.
Lucrezi într-un mediu curat, ai un birou luminos, iar sarcina ta e să întocmești rapoarte.
Zi de zi trec prin mâna ta zeci de rapoarte din toate departamentele, pe care le predai mai departe șefului tău.
8 ore cu ochii în cifre…
Da… numai că tu ești om de litere, nu de cifre.
Și șeful tău știe asta.
Și exact ăsta e motivul pentru care îți dă să lucrezi pe statistici și nu să scrii pe blog, de exemplu, cum ai făcut la cealaltă companie, înainte să te angajezi aici.
Crede că dacă te ajută să înveți să faci ceva nou, tu evoluezi.
Numai că tu, seară de seară, când ajungi acasă, aduci cu tine frustrări.
Te gândești că poate ar fi timpul să îi spui, totuși, șefului tău că nu mai vrei să faci asta. Că nici măcar nu ești atent la detalii și că alți doi oameni lucrează după tine, ca el să își primească nenorocitele alea de rapoarte.
Dar apoi îți aduci aminte de râsul zgomotos al fiului tău mai mare, din ultima excursie la ski. Ar fi greu și prea din scurt acum să îți dai demisia sau să îți schimbi jobul. Nu v-ați descurca cu toate cheltuielile doar din indemnizația soției tale.
Până la urmă aici chiar ești plătit bine…
Pui capul pe pernă și închizi ochii.
Exact asta fac recompensele cu care ne-am obișnuit de mici. Ne fac să închidem ochii și să uităm cine suntem cu adevărat și ce ne dorim să facem. Ne fac să îngropăm pasiunile care ne-ar fi hrănit geniul interior zi de zi.
Dacă la adulți e frustrant, de ce în cazul copiilor ar fi diferit?
Pe termen lung copiii își pot pierde încrederea în ei înșiși și majoritatea ajung cel mult mediocri, pentru că acționează fie din frică (nu vor note mici), fie sub presiune (vor note sau medii mari).
Te-ai întrebat vreodată câți adulți adună astfel de frustrări zi de zi?
Sau câți oameni sunt nefericiți pentru că lucrează cu cifre, când ei de fapt voiau să exploreze mai mult poeziile sau să citească?
98% dintre oameni trăiesc vieți mediocre.
Și totul începe din copilărie… Poate chiar cu acele meditații în care copilul nu crede nici cât negru sub unghii.
În 2011, cercetătorul George Land a ajuns la concluzia (într-un studiu pentru NASA) că doar 2% din oameni își trăiesc viețile la potențial maxim. Restul de 98% sunt mediocri.
Mai exact, fiecare copil se naște geniu și până la 4 ani creierul acționează ca atare.
Deja la 30 de ani, 98% din oameni își pierd creativitatea și geniul din interior.
Acest geniu este “stins” de societatea care vine și spune “colorează în contur”, “imediat”, “nu e bine să faci asta”, “nu ai voie”, “e o idee foarte proastă”, “stai jos”, “trebuie să iei 10”, “așteaptă până mai târziu”, “nu poți”…
Până la vârsta de 17 ani, un copil aude de aproximativ 150.000 de ori “NU” și doar de 5.000 de ori “DA” (afirmă Simon T. Bailey, pentru Goalcast).
Cu cât un copil aude mai mult ce nu poate să facă, ce nu are voie, unde nu poate merge sau ce nu poate deveni, chiar ajunge să creadă și să se identifice cu aceste comenzi. Creierul le așează una peste alta, an dupa an.
Aceste comenzi nu fac altceva decât să stingă geniul din copilul tău.
Îi închid în față șansa de a-și trăi viața la potențial maxim, încă de dinainte să încerce…
Geniul se naște din gândirea creativă.
Majoritatea oamenilor își pierd această parte din creier, pe măsură ce se supun comenzilor care îi fac să acționeze mai degrabă din frică sau sub presiune, decât din voință proprie și din interior.
Din primii ani de școală, copiii își pierd o bună parte din capacitatea creativă.
Se întâmplă asta pentru că încă se pune presiune pe recompense (note) și pedepse (tot note), care nu fac altceva decât să stingă geniul din ei și să îi facă obedienți.
Și uneori, să te trezești din asta poate fi prea târziu.
Nu și pentru copii.
Pentru părinții lui Aron soluția a venit exact la timp, chiar dacă le-am sugerat să facă ceva contraintuitiv. Mai exact, să îl încurajeze să fie strălucitor la matematică.
I-am ajutat să înțeleagă că dacă vor continua să îl împingă de la spate spre ceva ce nu are valoare pentru el (româna), copilul își va pierde din energie și încredere, pentru că mai mult de acel 5, în medie, nu va putea obține. Practic, mesajul pe care îl va asimila în acest caz, e “mai mult de atât nu poți”.
Și ar fi păcat să rateze ocazia să simtă cum e să exceleze acolo unde e cu adevărat bun: matematica.
Poți începe și tu, chiar de azi, să trezești și să hrănești geniul din copilul tău.
Iată 4 pași pe care îi poți bifa ușor:
1. Încurajează-l acolo unde vezi că îi face plăcere
2. Întreabă-l zilnic ce i-a plăcut cel mai mult în acea zi, ce nu i-a plăcut și ce ar putea face diferit data viitoare.
3. Dă-i meditații acolo unde știe de 10. Știu, e contraintuitiv, dar dacă vrei să trezești geniul din el, ajută-l acolo unde poate să fie genial, în loc să îl împingi spre o medie de 5.
4. Lasă-l să se plictisească (poți încerca și tu). Atunci când ne luăm un time-out, creierul este mai deschis spre gândirea creativă – exact asta e partea pe care până la 4 ani o explorăm la maxim și pe care, din păcate, o stingem prin obediență.
Practic, ce îți sugerez să faci, e să te conectezi mai mult cu el, să fii prezent în viața lui și să îl încurajezi acolo unde vezi că are potențial maxim.
Imaginează-ți cum ar fi fost dacă părinții noștri ar fi știut să ne asculte mai mult.
Cred că procentul acelor oameni care își trăiesc viețile la potențial maxim ar fi fost mai mult de 2%.
Încă avem ocazia să schimbăm asta și să trezim geniile din copiii noștri.
Îmbrățișez,
Urania
P.S.
Ți-am spus zilele trecute că răspunsul la întrebarea Ce mă împiedică să comunic mai bine cu copilul meu? nu va încăpea într-un singur articol.
Azi ai primit prima bucățică din puzzle. Dacă vrei să le primești și pe următoarele, și să înțelegi mai bine imaginea de ansamblu, te rog să completezi adresa ta de e-mail și numărul de telefon în câmpurile de mai jos.
