Ma bucur ca iti place aceasta poveste si ca vrei sa citesti si urmatorul episod! Il vei primi pe e-mail, in maxim 2 zile. Pana atunci, daca ai ratat vreun episod anterior, il gasesti mai jos:
Click aici si alege episodul
Poveste pentru Parinti, in 5 episoade
…
Am simtit nevoia sa ies din casa, in noaptea aceea.
M-am asezat pe balansoarul din curte si priveam… ce aveam:
casa mea, in care familia mea se odihneste si e protejata.
Ce-si doreste o mama de la viata?
Asta. Si eu o aveam. 🙂
Am inceput sa imi amintesc franturi din viata mea de pana atunci.
Cum l-am cunoscut pe Bogdan…
Proaspat mutata in orasul natal, dupa 6 ani de studii in Bucuresti, eram convinsa ca ce imi doresc era sa imi dezvolt cariera.
Imi doream biroul meu de arhitectura, proiecte ambitioase, voiam sa schimb orasul meu, sa ma implic.
Nicidecum nu era “in plan” sa il intalnesc pe barbatul vietii mele.
Dar am avut norocul sa lucreze fix in acelasi birou de arhitectura in care m-am angajat prima data.
In fisa postului nu scria “sa te indragostesti de colegul tau”. 🙂
Dar am facut-o.
Si ma simt atat de norocoasa.
Pentru noi lucrurile s-au asezat lin si fara sa fortam nimic.
Bogdan era la fel de ambitios ca mine, aveam in comun pasiunea pentru design si arhitectura, dorinta sa facem o schimbare prin munca noastra si sute de vise pe care promiteam ca le vom transforma in realitate, impreuna.
Ah! Nunta noastra…
Daca as fi stiut cat e de complicat se organizezi o asemenea petrecere, l-as fi luat pe Bogdan, ne-am fi casatorit in secret si apoi ne-am fi anuntat familia si prietenii printr-un SMS ca suntem acum “o noua familie”.
E omul meu.
Sprijinul meu. Stalpul meu.
Copilul meu, Rares…
Cea mai frumoasa veste din viata noastra, asa ii spuneam, dupa ce am aflat despre sarcina.
Bogdan era incantat.
Proiecta in fiecare saptamana cate o varianta de design pentru camera copilului. Se razgandea constant, iar pana cand am aflat ca va fi baietel, orice design era facut in 2 culori.
Pentru mine nu a fost… totul roz.
Si cred ca doar mamele pot sa rezoneze cu ce am simtit eu in cele 9 luni de sarcina:
Iubire, incredibil de multa.
Entuziasm.
Nerabdare.
Greturi. 🙁
Schimbari hormonale.
Pofte inexplicabile.
Nopti in care somnul nu mai era o placere.
Si frici… Ah, cate frici!
Dupa ce s-a nascut Rares am simtit ca am devenit o alta femeie.
Ceva in mine s-a schimbat pentru totdeauna.
Aveam acum, un omulet mic, ce mirosea intr-un mod pe care nu il pot descrie in cuvinte…
(apropos, daca reuseste cineva sa imbutelieze mirosul de bebelus, cumpar 100 de sticlute din parfumul asta!)
Un pui de om cu pielea fina si nasucul mic. Cat un buton era nasucul lui.
Degetelele lungi si unghiile mici mi se pareau adorabile!
Iar obrajii… Am crezut ca ii mananc, in fiecare zi cand ma apropiam de el.
Era perfect.
Noaptea linistita ma facea sa alunec intre atatea amintiri.
La un moment dat, un gand ciudat imi trece prin minte:
Ce se intampla cu ei, daca eu… nu voi mai fi?
Bogdan, singur, cu Rares?
Ce ramane in urma mea?
Mi-a paralizat corpul pentru cateva secunde.
Atunci m-am gandit pentru prima data la ce parea sa fie complet absurd acum cateva saptamani.
Pentru prima data m-am gandit sa pregatesc un testament pentru familia mea.
Dar cu ce sa incep?!
(va urma… )
P.S. Urania aici.
In acest punct al povestii mi s-a strans inima in piept.
Poate si tu, cand ai citit unele randuri, ai simtit asta.
Citesti al 4-lea episod, peste 2 zile?
P.P.S. Ai prieteni parinti carora crezi ca le-ar placea aceasta poveste si le-ar fi utila?
Te rog, acorda 1 minut si da un share pe butonul albastru de mai jos, la Povestea Adrianei.
Datorita gestului tau, un copil va avea o viata mai buna.
Daca ai ratat vreunul dintre episoadele anterioare, le gasesti mai jos:
de 
în 2017. Toate drepturile rezervate.