Click aici si alege episodul
In episodul anterior ai vazut cum proceda Maria cand avea de-a face cu refuzuri din partea copilului si ce rezultate obtinea – un exemplu de “asa NU!”.
Acum te invit sa descoperi ce i-am sugerat sa faca in schimb, pentru ca avea nevoie de ceva care sa functioneze cat mai repede, stima ei de sine fiind deja destul de jos.
(ai vazut, se considera o mama rea, cel mai neplacut sentiment pentru o mama, desi, din pacate aud des mame care se simt asa).
Asadar, incepem cu gestionarea refuzurilor, prima dintre cele 3 prioritati ale Mariei (cea de-a doua era legata de conflictele intre copii si cea de-a treia legata de stilurile parentale pe care ea si Radu le aveau – vom vorbi si despre ele in episoadele urmatoare).
Gasesti mai jos continuarea conversatiei noastre:
…
– O sa-ti explic de ce refuza copiii ceea ce le solicitam noi, ce incearca sa obtina de fapt si, mai ales, cum sa formulezi lucrurile, pentru ca refuzurile sa se diminueze.
Apoi, vom lucra la stabilirea anumitor limite sau reguli, care te vor ajuta sa poti aseza rugamintea ta intr-un context mult mai clar, pentru toti din casa.
Stii, fiecare fiinta umana are nevoie sa se simta unica, iubita, acceptata, vazuta, apreciata, tot asa cum are nevoie sa se simta in control.
Sa simta ca poate face alegeri, ca nu i se impun prea multe lucruri si ca regulile au sens si sunt stabilite intr-un anumit fel (nu arbitrar).
Hai sa ne intoarcem la exemplul pe care mi l-ai dat, despre refuzul lui Andrei, de-a se urca in scaunul lui.
De ce crezi ca a refuzat?
– Cred ca are o placere deosebita sa vada ca ma enervez! a raspuns Maria, mai mult serios, decat in gluma.
– Bun…altceva?
– Buuuun?
– Adica chiar vrea sa ma enerveze?
– Nu vrea sa te enerveze, am raspuns amuzata, doar ca, apasand anumite butoane pe care le stie, isi ofera control.
Mai exact, poate controla o situatie, si asta ii ofera putere, pe care altfel nu o primeste.
Intelegi?
Stiind cat este de important pentru tine sa-si puna centura, refuza sa o faca, pentru ca stie ca asta te va enerva si astfel el detine controlul, nu tu.
Si nu o face cu rele intentii… este doar o forma prin care poate obtine control.
Mai sunt si alte motive, crezi, pentru care refuza sa-si puna centura?
– Nu vad altele… poate pentru a fi altfel decat sora-sa…
– Aha!
Poate fi si acesta un motiv, asa-i?
Catarina e sora mai mare, vrea deopotriva sa fie ca ea, sa poata face ce face ea, dar vrea sa fie si separat de ea, vazut ca fiind unic.
Mai vezi vreun motiv?
– Chiar nu…
…raspunse Maria descumpanita.
– Si?
Cu ce ne ajuta sa stim de ce face ceea ce face?
Ar putea fi 100 de motive!
N-am de unde sa le stiu, de fiecare data!
– Ei bine, aici am vrut sa ajung.
Nu sunt niciodata 100 de motive, ci sunt maxim 3.
– Doar 3????!!!
– Exact 3!
Ti-am spus deja despre doua dintre nevoile pe care fiecare fiinta umana le are – nevoia de conectare si nevoia de control (de autonomie).
Mai este una, cea de competenta.
Adica nevoia de-a ne simti capabili sa facem ceva, de-a fi in stare, de-a deveni mai buni, de-a invata, de-a fi responsabili pentru noi insine – iti voi spune mai multe detalii despre asta pe parcurs, in urmatoarele noastre intalniri.
Hai sa ne uitam la refuzul lui Andrei si la motivele din spate.
Voi adauga si eu cateva, si vei vedea cum se leaga asta de nevoile lui si cum, prin felul in care ai formulat cerinta si insistentele ulterioare, nu ai satisfacut aceste nevoi, escaladand practic conflictul.
Asadar:
1. Vrea sa fie diferit de sora lui (nevoia de conectare).
Aici, l-ai comparat cu sora lui (Catarina era in scaun), probabil faci asta destul de des, asadar ai intarit nevoia de diferentiere, prin comportamente negative.
„Daca ea este oaia alba, locul este dat, deci voi fi oaia neagra”.
Intelegi rationamentul?
2. Vrea sa te enerveze (nevoia de control).
Te-ai enervat, o faci de fiecare data, deci ii intaresti comportamentul negativ, obtinand ceea ce, de fapt, isi doreste.
Daca reusesti sa ramai calma, acest motiv (daca acesta ar fi fost) ar disparea, pentru ca nu se mai intampla ceea ce astepta el.
3. Trebuie sa stea in scaun – asadar nu are nicio alegere de facut, asta ii incalca nevoia de control, de autonomie, pentru ca nu simte ca poate lua decizii sau face alegeri.
Copiii, ca si adultii, nu vibreaza pozitiv la aceste verbe tari.
In plus, i-ai spus: „ca sa te pot lega”, deci el nu face nimic, nu este sursa propriilor actiuni, ci i se intampla lucruri.
Aici ai fi putut formula asa: „As dori sa te asezi in scaun, te rog, sa putem calatori cu totii in siguranta.
Vrei sa-ti pui tu centura, sau ti-o pun eu, ce-ti alegi?”
MARE diferenta in urechile unui copil, crede-ma!
4. Nevoia de a pleca rapid- a fost a ta, nu a lui.
Ai spus „nu plec asa si intarziem la gradi”.
Gradinita este treaba lui, teoretic responsabilitatea lui, iar punctualitatea ar trebui sa fie tot responsabilitatea lui, nu a ta.
Formuland asa, nu ai satisfacut nevoia de competenta si nici cea de autonomie.
Uite cat de diferit ar suna „Daca nu plecam in 3 minute, sunt sanse foarte mari sa intarzii la gradinita. Asta este ceea ce vrei?”
Intelegand ca-i place la gradi, nu si-ar dori asta.
Deja, decizia si alegerea sunt la el.
In momentul in care a refuzat, nevoia de conectare i-ar fi fost mult satisfacuta, daca doar ai fi empatizat cu el:
„Andrei, stiu ca ai prefera sa calatoresti pe bancheta, nu pe scaun.
Copiii stau pe scaun, pentru siguranta lor.
Pentru ca centura…, impactul…, corpul lor mic…”
Explici pur si simplu.
Da, de 100 de ori.
Sesizezi cum am formulat?
„Copiii”, nu „tu”.
Cand discutam despre reguli general valabile, este bine sa vorbim la general.
Copilul va gandi: „Aha! Deci in toate masinile, toti copiii poarta centura si stau in scaunul lor!”
In plus, accentuezi responsabilitatea lui pentru sanatatea si siguranta lui!
Adica „stand in scaunul tau si purtand centura, ai grija de tine si de corpul tau.
N-ai vrea sa ti se intampla ceva rau, asa-i?”
Uite, aici a venit momentul sa introducem regulile si importanta lor: in masina, toata lumea poarta centura de siguranta si copiii calatoresc in scaunul lor.
Este foarte clar, asa-i?
Sa-ti dau alte exemple:
cand intram in casa, primul lucru pe care-l facem este sa ne descaltam, apoi sa ne spalam pe maini
in casa noastra, nimeni nu mananca in fata televizorului
cand vrei sa intri pe o usa care este inchisa, intai bati la usa
cand doresti un obiect, care este al altcuiva, nu pui mana pe el, pana nu il ceri si nu primesti acceptul posesorului.
Toate aceste reguli sunt extrem de importante, daca iti doresti cooperarea copiilor tai.
Lucrurile trebuie sa fie clare si fara prea multe exceptii.
I-am explicat pe larg Mariei cum sa formuleze reguli in contextul familiei ei, care este rolul lui Radu aici, cum sa negocieze aceste limite cu el si cu ceilalti membri ai familiei si, mai ales, de ce regulile si limitele, de fapt, satisfac nevoia de control, nu o incalca.
Aici ne-am petrecut destul de mult timp, pentru ca pare contraintuitiv si Maria a incercat sa inteleaga cu adevarat conceptele pe care i le-am explicat si fundamentul lor logic.
Asta mi-a placut mult.
N-a vrut doar reteta, a vrut mecanismul din spate, a vrut sa-si raspunda la intrebarea „de ce” functioneaza asa, si nu altfel.
Si vei vedea in continuarea povestii, draga cititorule, care a fost reactia Mariei dupa ce a aplicat tehnicile pe care i le-am aratat.
– Doar asa pot replica ceea ce imi spui, doar daca inteleg.
Este ireal cum, in 4 propozitii pe care i le-am spus lui Andrei, am putut sa fac atatea greseli si cat de simplu poate fi, sa reformulezi totul, daca intelegi cum si de ce sa o faci altfel…
– Stai!
Ca n-am terminat!
Au fost primele 4 propozitii, pentru ca bolovanul s-a dus la vale de tot, cand ai inceput sa ameninti!
Amenintarile, pedepsele sau recompensele incalca poate cel mai mult nevoia de control / autonomie, pentru ca ceea ce incearca cel care ameninta, este sa preia controlul.
Cand cineva simte asta, o ia razna!
Cu cat exerciti mai mult control, cu atat cel din fata ta (Andrei in acest exemplu) se opinteste mai tare!
Este razboi, deja…
Despre aceasta escaladare vom discuta mult mai tarziu…
.. la fel si despre diferenta intre pedeapsa si disciplina
– De ce, mai tarziu?
De ce nu acum?
… au aparut primele semne de nerabdare, la Maria.
Pentru ca tot ce vom cladi in planul tau de parenting va sustine acea discutie.
Altminteri, e ca si cum am pune acoperisul direct pe pamant…
…casa necesita pregatirea terenului, a fundatiei, apoi construim peretii, structura de rezistenta…
– Si un plan initial! a sarit Maria.
Acum inteleg!!!
Nu poti actiona, fara un plan!
Acum inteleg de ce i-ai spus „plan de parenting”.
– Asa-i. 🙂
Uite, pana data viitoare, cand ne intalnim, ai de facut urmatoarele lucuri:
In primul rand, la fiecare refuz al vreunui copil, sau de fiecare data cand cere ceva ce tu nu poti sa oferi, sau nu poate sa faca ceva si se frustreaza, sau a cazut si doare, empatizeaza.
Empatizeaza!
Primul lucru, de fiecare data.
Apoi, spune ce doresti, ferm si cald.
Evita-l pe trebuie.
Daca stii ca trebuie neaparat, rosteste-l.
Ofera variante si cauta sa satisfaci nevoia de autonomie.
Cere-le parerea, implica-i in decizii.
Ofera-le sansa sa aleaga,
lasa-i sa zburde liber acolo unde nu e periculos si, inainte sa spui NU, intreaba-te de ce e nu si daca n-ar putea face, ceea ce cer sau solicita.
NU mai compara copiii intre ei si, mai ales, evita sa te enervezi.
Ce mai ai de facut:
De fiecare data cand un copil te refuza, intreaba-te ce nevoie incearca sa-si satisfaca.
In timp, le vei lega destul de usor.
Fa-mi o lista despre asta, te rog, si le discutam data viitoare, pentru ca e important sa lucram la preventie.
– Cum adica, la preventie?
– Adica, atunci cand un copil isi manifesta o nevoie printr-un refuz, este un semnal pentru tine, ca ai de satisfacut mai mult, zilnic, constant, acea nevoie.
Asta previne comportamentele negative, pur si simplu!
– Chiaaar?
– Chiar asa.
Al treilea lucru pe care il ai de facut, este sa te gandesti la cateva reguli, pe care deja le aveti la voi in casa, sa le scrii, si la alte cateva, pe care ti-ai dori sa le vezi respectate de catre copii, sau de catre toti cei din casa.
Spor la treaba, ne revedem peste doua saptamani. 🙂
…
Pentru prima data, Maria incepuse sa aiba o directie in relatia cu ai ei copii.
Incepea sa inteleaga de ce nu functiona ce facuse pana atunci, care erau sursele problemelor ei.
Ma bucuram ca inca isi pastra determinarea de la prima intalnire, dar aveam, in acelasi timp, un sentiment de ingrijorare ca aceasta dorinta ar putea sa-si piarda din putere pe parcurs, pentru ca stiam ca nu va fi usor.
Vedeam pe fata ei ca abia asteapta sa aplice ce i-am spus, ca, parca, vroia sa fuga acasa si sa inceapa cat mai repede, si pentru moment, puteam sa stau linistita si sa-mi pastrez speranta.
La fel de nerabdatoare eram si eu sa avem urmatoarea intalnire, si sa vad cum a aplicat si ce rezultate a avut.
Te invit sa descoperi si tu, in episodul urmator, cum au fost cele 2 saptamani pentru Maria.
Il vei primi pe e-mail in maxim 2 zile.
Te rog, acorda 1 minut si da un share pe butonul albastru de mai jos, la Povestea Mariei.
Datorita gestului tau, un copil va avea o viata mai buna.
de 
în 2017. Toate drepturile rezervate.