Căutam un Specialist în Experiența și Retenția Clienților care crede la fel de mult ca noi că Educația este temelia societății

Salut,

Numele meu este Urania Cremene, autoarea programului All About Parenting, și dacă ești un specialist pasionat în Experiența și Retenția Clienților, care vrea să contribuie la o nouă generație de părinți, care își crește copiii altfel și care este dornic să lucreze împreună cu alți 30 de oameni extraordinari care au făcut ca, de la niciun părinte care să urmeze un program de parenting în România, să fie acum peste 10.000 de părinți mai conștienți, atunci acest mesaj este pentru tine!

Iată despre CE urmează să îți vorbesc în continuare:

Ce tip de specialist căutăm și cum vei contribui tu la schimbarea României sau poate chiar mai mult

Alături de cine vei lucra și de ce e fain să lucrezi la noi în echipă

Istoricul nostru și care e scopul pe termen lung

De ce să NU aplici la noi

1. Ce tip de specialist căutăm și cum vei contribui tu la schimbarea României sau poate chiar mai mult

Imaginează-ți o mamă care a luat decizia să trăiască relația cu al ei copil într-un mod conștient.

Adică, să nu îl crească “de la sine” cum a văzut la părinții ei, ci să facă lucrurile diferit.

Și pentru asta s-a decis să învețe cum ar putea să își educe cel mai bine copilul. Și cum să fie ea însăși cea mai bună versiune a ei, ca părinte.

Așa a luat decizia să intre în programul All About Parenting.

Acum, pentru a înțelege pe deplin acest anunț de recrutare te invit să te oprești din citit și să vezi cum este experiența cu All About Parenting în acest video.

Programul All About Parenting durează 9 luni.

Principiul din spate este că “dacă natura a hotărât 9 luni să aduci un copil pe lume, ar fi de dorit să înveți tot atât cum să îl educi pentru o viață”.

Problema este că mult prea mulți părinți nu au parte de experiența Mariei din video.

De ce?

Pentru că trăim într-o lume aglomerată și intervin mult prea multe distrageri pe parcursul a 9 luni, iar mulți părinți, pur și simplu, se pierd pe drum, chiar dacă au luat decizia să învețe.

Și aici intervine rolul tău:

Să ajuți cât mai mulți părinți să termine acest program pentru ei și pentru copiii lor și să nu se piardă pe parcurs.

În special în primele 30 de zile, în care se formează obiceiul de a urmări programul.

Pentru că vei schimba vieți cu fiecare părinte pe care îl vei fi ajutat să învețe și să nu se lase distras de “urgențele” de moment. Vei contribui astfel la schimbarea României cu câte un părinte pe rând 🙂

Iată cum vei face asta.

Va fi nevoie să urmărești statistici, să implementezi măsurători, să vezi unde renunță cei mai mulți părinți și să vii cu idei și soluții pentru a-i ajuta să continue.

Va trebui să gândești prin prisma ratelor de conversie, a numerelor și tabelelor, dar și prin prisma mesajelor inspiraționale de genul video-ului pe care l-ai văzut mai sus.

De aceea căutăm un Specialist în Experiența și Retenția Clienților care:

Are experiență în Experiența și Retenția Clienților si o poate dovedi;

Are cunoștințe de marketing online;

Se înțelege bine cu calculatorul și se descurcă fluent cu soft-uri precum Google Drive, softuri de CRM și alte soft-uri online;

A implementat tehnici de analiză și monitorizare a experienței clienților;

Are capacități tehnice bune și atenție la detalii;

Știe să facă o bună analiză a nevoilor clienților;

Știe să împartă un proiect mare în bucăți mai mici și poate să găsească oamenii potriviți care să execute fiecare bucată până la capăt;

Și, poate cel mai important, nu are nevoie să i se facă management ci se organizează singur(ă) pentru a-și atinge obiectivele.

2. Alături de cine vei lucra și de ce e fain să lucrezi la noi în echipă

Poți lucra în biroul de la Cluj sau poți lucra de acasă, atâta timp cât respecți întâlnirea zilnică.

Liderul tău și persoana cu care vei lucra îndeaproape este Mihai Oniga.

Mihai este responsabil de bunul mers al companiei All About Parenting și organizează echipa de peste 30 de persoane. Înainte de a veni la noi în echipa a lucrat pentru cele mai mari bănci din România unde a crescut departamente de la 18 la 400 de milioane de euro.

A lăsat lumea corporațiilor din dorința de a contribui la viața părinților și copiilor, și prin asta, la schimbarea întregii țări.

Așa că, dacă ești pasionat de Experiența și Retenția Clienților cu siguranță te vei înțelege bine cu Mihai și cu toată echipa.

Pentru că vei colabora strâns și cu echipa de Marketing și cu cea de Customer Care. Dacă îți place ce ai citit până acum, s-ar putea să îți placă și de ei. 🙂

Modalitatea în care noi facem lucrurile în echipa noastră…

…este că ne întâlnim cu toții la fiecare 3 luni să celebrăm reușitele din ultima vreme, să analizăm ce s-a întamplat în ultimele 90 de zile și să ne stabilim obiective pentru următorul trimestru, cum putem să ajungem la și mai mulți părinți, cum putem să ajutăm și mai mulți copii.

Apoi, fiecare echipă, inclusiv a ta, susține o întâlnire zilnică în fiecare dimineață pentru a-și stabili prioritățile și pentru a se asigura că lucrurile merg în direcția aleasă.

Acestea sunt singurele lucruri fixe de la noi din echipă. În rest, fiecare se organizează cum dorește, atâta timp cât se ating rezultatele. Nu vei avea parte de ședințe idioate la 9 seara, nu o să te sune nimeni în concediu să îți ceară să lucrezi în timp ce tu vrei să te relaxezi cu familia și nu ai șefi, ci ai colegi și parteneri. Cei din echipa noastră lucrează responsabil, independent, asumat.

3. Istoricul nostru și care e scopul pe termen lung

Povestea Parentingului, pentru mine, a început acum 10 ani, o dată cu prima certificare internațională ca Expert în Parenting.

În acel moment nu exista ideea de expert în Parenting în România. Domeniul acesta era la vremea respectivă un pionierat, multă lume considerând că nu are nevoie să învețe cum să își crească mai bine copiii. Încă mai avem de lucrat la această percepție…

Atunci nu aveam niciun abonat, nu exista pagină de Facebook și nu aveam un produs.

Tot ce aveam era un enorm bagaj de cunoștințe, despre care știam că poate să ajute. Din 1998, de când sunt trainer, și până la acel moment, ținusem traininguri de leadership pentru middle și top managerii din marile corporații din România, precum și din alte țări din Europa, lucrând în ultimii ani pentru una dintre cele mai mari companii de training și consultanță din lume.

Am observat că unii oameni aveau ceva care îi ajută să reușească, iar alții NU și am început să mă întreb ce anume face diferența. Apoi, mi-am dat seama că aceleași lucruri pe care le caută o corporație de la un manager de top, le dorește și un părinte pentru copilul său. Și anume, stima de sine, capacitatea de a lua decizii pe propriile sale picioare, puterea de a-și rezolva singur problemele sau abilitatea de a-și comunica emoțiile. Asta pentru a enumera doar câteva dintre ele…

În acest fel am făcut trecerea din zona leadership-ului în afaceri, în cea a Parentingului.

La început, am oferit seminarii pentru 10-12 persoane, învățându-i cum să își rezolve problemele de zi cu zi și cum să crească un copil independent. Workshop-urile durau 2 zile, totdeauna în week-end.

Apoi, mi-am dat seama că atât nu este suficient și că nu voi putea ajunge la toți părinții din România. Ceea ce eu voiam, era să provoc o schimbare de mentalitate la nivel de țară! În plus, cele 2 zile de curs erau oricum insuficiente…

Acest fapt ne-a determinat să creăm un produs. Astfel, am înregistrat un mega program online pe durata a 9 luni, pe principiul – așa cum natura a hotărât 9 luni necesare pentru a aduce un copil pe lume, de bun simț ar fi tot atâta timp să înveți cum să îl crești o viață.

Este un program complex, cu aproximativ 30 de videouri scurte pentru fiecare lună, iar dacă un părinte petrece aproximativ 15 minute pe zi în acest program, e ca și cum un vapor și-ar schimba zilnic direcția cu un grad în mijlocul oceanului Atlantic.

Nu ar simți nimeni, nici nu s-ar vedea… dar la final, diferența va fi la fel de mare ca între Sahara și Lisabona.

Am decis atunci să folosim online marketing-ul ca tool de promovare a acestui produs, pentru a ajunge la cât mai mulți părinți.

Fast-forward 4 ani…

Am ajuns de la a fi singură “pe plantație”, la a lucra cu peste 30 de oameni absolut minunați.

Am întâlnit direct, în ultimii 5 ani, peste 47.000 de părinți la seminariile pe care le-am oferit gratuit în aproape toate județele din țară.

Avem peste 150.000 de români care ne citesc săptămânal e-mail-urile sau ne urmăresc pe Facebook și încă peste 10.000 de părinți care au parcurs programul online All About Parenting pentru a-și crește diferit copiii.

Dar asta nu este de ajuns…

Vrem ca în 10 ani, 270.000 de români să vizualizeze cel puțin un program de parenting, fiindcă dacă reușim acest lucru… țara noastră și a copiilor noștri va arăta altfel!

Vrem ca următoarea generație de adulți să fie crescută cu stimă de sine și nu cu rușine.

Copiii vin pe lume ca un mare dar, iar noi avem responsabilitatea să îi creștem echilibrați. Pentru acest lucru, aceștia au nevoie de părinți dornici de a deveni cea mai bună variantă a lor, motiv pentru care, vrem ca parentingul să devină la fel de firesc precum este școala de șoferi înainte de a te urca la volan.

Deja nu mai este despre mine, ci este despre o metodologie, acest “know how” pe care l-am creat (și pe care îl creez în continuare) și despre cum ajunge el să ajute cât mai multe familii.

De asta avem noi nevoie de tine. 🙂

Dar nu vrem să pierdem timpul tău și timpul nostru, ci vrem să ne asigurăm că înțelegi foarte bine ce tip de om căutăm.

Căutăm un Specialist pasionat de Experiența și Retenția Clienților.

4. Deci, NU aplica dacă…

Nu ai mai lucrat in domeniul de Experiența și Retenția Clienților;

Nu ai cunoștințe de marketing online;

Nu te înțelegi bine cu calculatorul și nu ești familiar cu soft-uri precum Google Drive, softuri de CRM si alte soft-uri online;

Nu ai mai implementat tehnici de analiză și monitorizare a experienței clienților;

Nu ai capacități tehnice bune și atentie la detalii;

Nu știi să faci o bună analiză a nevoilor clienților;

Nu știi să împarti un proiect mare în bucăți mai mici și să găsesti oamenii potriviți care să execute fiecare bucată până la capăt;

Și, poate cel mai important, ai nevoie să ți se facă management, astfel nu te organizezi singur(ă) pentru a-ți atinge obiectivele.

Iar acum, dacă încă ești cu mine…

… și dacă bifezi toate lucrurile de care am vorbit anterior și dacă vrei să contribui la o nouă generație de părinți care își crește copiii altfel, uite ce ai de făcut pentru a aplica la acest job:

1) Dă click pe link-ul de mai jos și completează formularul de acolo;

2) Dacă toate lucrurile sunt ok, trecem la următorul pas, unde vom avea întrebări mai detaliate;

3) Dacă și acolo suntem ok, atunci trecem la pasul următor – să ne cunoaștem;

4) Dacă totul e în regulă, cu siguranță vom găsi o soluție de remunerație care să ne pună pe aceeași pagină si să putem lucra împreună;

Așadar, dacă bifezi toate punctele enumerate anterior, te invit să aplici pentru că abia aștept să te cunosc!

© 2019 Bloomanity. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii