Căutăm Asistent în organizarea evenimentelor

Salut,

Numele meu este Urania Cremene, autoarea programului All About Parenting, și dacă ești o zână descurcareță in Organizarea Evenimentelor, care vrea să contribuie la o nouă generație de părinți, care își crește copiii altfel și care este dornică să lucreze împreună cu alți 30 de oameni extraordinari care au făcut ca, de la niciun părinte care să urmeze un program de parenting în România, să fie acum peste 10.000 de părinți mai conștienți, atunci acest mesaj este pentru tine!

Iată despre CE urmează să îți vorbesc în continuare:

Ce tip de Customer Care Fairy căutăm și cum vei contribui la schimbarea unei noi generații de părinți și poate chiar mai mult

Alături de cine vei lucra și de ce e fain să lucrezi la noi în echipă

Istoricul nostru și care e scopul pe termen lung

De ce să NU aplici la noi

Iar, în final, dacă toate lucrurile îți sună bine, cum faci să aplici și care sunt următorii pași.

1. Ce tip de Asistent Manager în organizare de evenimente căutăm și cum vei contribui la schimbarea unei noi generații de părinți și poate chiar mai mult

Îți dorești o lume mai bună și ești dispus să faci ceva pentru asta, împreună cu o echipa de oameni faini.

Ești dispus să înveți. Dacă nu înveți, nu crești, iar dacă nu crești, nici firma nu crește.

Ești organizat… foarte organizat!

Îți dorești un mediu de lucru armonios, unde oamenii nu se ceartă și nici nu se uită urât unul la altul.

Ești atent la detalii… foarte atent!

Ești descurcăreț și perseverent. Când ai o situație de rezolvat, nu te oprești până nu găsești soluția.

Știi să vorbești frumos la telefon și să scrii frumos (educat și corect).

Ești dispus să lucrezi în echipă și să îi ajuți pe ceilalți colegi.

Știi să conduci și, evident, ai și permis. 😛 Din când în când o să fie nevoie să conduci atunci când pleci în deplasare.

 Dacă îți dorești să pui talentul tău într-o muncă plină de SEMNIFICAȚIE, să te DEZVOLȚI cum n-ai mai făcut-o pană acum și să fii APRECIAT pe măsura efortului tău, atunci vezi mai jos ce așteptări avem de la tine.

 Ești sprijin dedicat pentru Events Managerul echipei;

 Răspunzi la e-mail-uri & telefoane;

 Menții legătura cu participanții la evenimente;

 Pregătești materialele pentru fiecare eveniment din țară și te asiguri că ajung cu bine la destinație;

 Înainte și după fiecare eveniment te ocupi să trimiți toate mailurile informative către participanți. Folosim aplicații și soft-uri “deștepte”, așa că va fi simplu să înveți ce ai de făcut; 🙂

 Ești implicat în partea de vânzare a produselor noastre în cadrul evenimentelor;

 Oferi suport cand este nevoie pentru echipa de Customer Care;

 Ții evidența facturilor și contractelor cu furnizorii.

2. Alături de cine vei lucra și de ce e fain să lucrezi la noi în echipă

Vei lucra cu o echipă faină, foarte empatică, echipă care pune mult accent pe munca de calitate și pe atmosfera caldă la muncă.

Liderul echipei, pentru care vei fi un sprijin dedicat, va fi Events Managerul.
Acesta înțelege că munca de calitate nu înseamnă constrângere, ci libertatea de a te organiza pentru a știi ce ai de făcut zilnic. 🙂

Așa că, dacă îți place să faci lucrurile să se întample, cu siguranță te vei înțelege bine cu toată echipa.

(echipa All About Parenting la întâlnirea trimestrială de la Cluj, Aprilie 2019)

Modalitatea în care noi facem lucrurile în echipa noastră…

…este de a ne întâlni cu toții la fiecare 3 luni să celebrăm reușitele din ultima perioadă, să analizăm ce s-a întâmplat în ultimele 90 de zile și să ne stabilim obiectivele pentru următorul trimestru, pentru a putea să ajungem la și mai mulți părinți și să ajutăm și mai mulți copii.

Apoi, fiecare echipă, inclusiv a ta, susține o întâlnire zilnică în fiecare dimineață pentru a-și stabili prioritățile și pentru a se asigura că lucrurile merg în direcția aleasă.

Acestea sunt singurele lucruri fixe de la noi din echipă. În rest, fiecare se organizează cum dorește, atâta timp cât se ating rezultatele. Nu vei avea parte de ședințe idioate la 9 seara, nu o să te sune nimeni în concediu să îți ceară să lucrezi în timp ce tu vrei să te relaxezi cu familia și nu ai șefi, ci ai colegi și parteneri. Cei din echipa noastră lucrează responsabil, independent, asumat.

3. Istoricul nostru și care e scopul pe termen lung

Povestea Parentingului, pentru mine, a început acum 10 ani, o dată cu prima certificare internațională ca Expert în Parenting.
În acel moment nu exista ideea de expert în Parenting în România. Domeniul acesta era, la vremea respectivă, un pionierat, multă lume considerând că nu are nevoie să învețe cum să își crească mai bine copiii. Încă mai avem de lucrat la această percepție…

Am început fără niciun site, nu exista pagină de Facebook și nu aveam niciun produs. Tot ce aveam era un enorm bagaj de cunoștințe, despre care știam că poate să ajute.

În acest fel am făcut trecerea din zona leadership-ului în afaceri la cea a parentingului.

Începând cu același an în care s-a născut fiul meu, 2010, am oferit seminarii pentru 10-12 persoane, învăţându-i pe părinți cum să îşi rezolve problemele de zi cu zi şi cum să crească un copil independent. Workshop-urile durau două zile, întotdeauna în week-end. Îmi aduc aminte că la primul workshop pe care l-am susținut încă alăptam (în pauze).

Destul de repede am realizat că aceasta este misiunea mea și că parentingul va deveni mai mult decât o profesie, va deveni vocație. Într-un timp scurt, misiunea mea s-a conturat: să ajung la cât mai mulți părinți din România și să-i ajut, prin informații valoroase și eficiente, să aibă o relație echilibrată cu copiii lor, să-i crească conștient, în așa fel încât lumea lor de mâine să fie mai bună decât este a noastră astăzi.

Mi-am dat seama relativ repede că nu am cum să-mi îndeplinesc această misiune cu ajutorul cursurilor de weekend, că nu este suficient și că nu voi putea ajunge la toți părinții din România. Ceea ce eu voiam era să provoc o schimbare de mentalitate la nivel de țară! În plus, cele două zile de curs erau oricum insuficiente…

Mi-am pus întrebarea cum pot face să ajungă toată informația pe care eu le-o ofer părinților – mai mult, toată informația pe care eu o am, fără ca întâlnirea fizică cu mine să fie necesară? Cum pot transmite tot ceea ce știu simultan, unor sute de părinți, fiind totuși alături de ei și ajutându-i?

Așa s-a născut prima metodologie de parenting creată în România și primul program de parenting online cu durata de 9 luni, pe principiul că, așa cum sunt necesare 9 luni pentru a aduce un copil pe lume, ar fi de bun simț să înveți tot atâta timp cum să îl crești o viață.

Programul se numeşte All About Parenting şi are aproximativ 30 de video-uri scurte pentru fiecare lună. Dacă un părinte petrece aproximativ 15 minute pe zi în acest program, e ca și cum un vapor și-ar schimba zilnic direcția cu un grad în mijlocul oceanului Atlantic.

Nu ar simți nimeni, nici nu s-ar vedea… dar la final, diferența va fi la fel de mare ca între Sahara și Lisabona.

Fast-forward 4 ani…

Am ajuns de la a fi singură „pe plantație” la a lucra cu peste 30 de oameni absolut minunați.

Am întâlnit direct, în ultimii 5 ani, aproape 50.000 de părinți la seminariile pe care le-am oferit gratuit în aproape toate județele din țară.

Avem peste 150.000 de părinți români care ne citesc săptămânal e-mail-urile sau ne urmăresc pe Facebook și încă peste 10.000 de părinți care au parcurs programul online All About Parenting pentru a-și crește diferit copiii.

Dar asta nu este de ajuns…

Vrem ca în 10 ani, 270.000 de români să vadă cel puțin un program de parenting, fiindcă, dacă reușim acest lucru,țara noastră și a copiilor noștri va arăta altfel!

Vrem ca următoarea generație de adulți să fie crescută cu stimă de sine și nu cu rușine.

Copiii vin pe lume ca un mare dar, iar noi avem responsabilitatea să îi creștem echilibrați. De aceea, ne-am dori să schimbăm mentalitatea conform căreia nu ai de ce să înveți să devii un părinte mai bun. În România, un procent foarte mare de copii încă sunt bătuți acasă. Încă mulți copii au stima de sine foarte scăzută. Încă nu suntem suficient de responsabili nici față de noi înșine, nici față de alții.

Așadar, vrem să facem ca în România (și nu numai), părinților să li se pară la fel de firesc să învețe despre relaţia dintre părinţi şi copii (parenting) cum li se pare firesc să facă școala de șoferi, înainte de a se urca la volanul unei mașini.

Această învățare a început pentru mine înainte de a veni pe lume fiul meu, Amos. Dar acum nu mai este despre mine, ci este despre o metodologie, acest „know how” pe care l-am creat (și pe care îl creez în continuare) și despre cum ajunge el să ajute cât mai multe familii.

A devenit despre copilul tău, despre copiii tuturor părinților din România și nu numai.

De asta avem noi nevoie de tine. Să faci să se întâmple lucruri aparent mici, dar care influențează proiecte foarte mari.

Dar nu vrem să pierdem timpul tău și timpul nostru, ci vrem să ne asigurăm că înțelegi foarte bine ce tip de om căutăm.

4. Deci, NU aplica dacă…

 nu ai o atitudine pozitivă și nu ești mereu cu zâmbetul pe buze;

 nu ești dispus să înveți;

 nu ești organizat;

nu ești atent la detalii;

nu ești descurcăreț și perseverent;

nu știi să vorbești frumos la telefon și să scrii frumos (educat și corect);

nu ești dispus să lucrezi în echipă și să îi ajuți pe ceilalți colegi și perseverent;

nu știi să conduci și nu ai permis;

nu răspunzi la e-mail-uri & telefoane

Iar acum, dacă încă ești cu mine…

… și dacă bifezi toate lucrurile de care am vorbit anterior și dacă vrei să contribui la o nouă generație de părinți care își crește copiii altfel, uite ce ai de făcut pentru a aplica la acest job:

1) Dă click pe link-ul de mai jos și completează formularul de acolo;

2) Dacă toate lucrurile sunt ok, trecem la următorul pas, unde vom avea întrebări mai detaliate;

3) Dacă și acolo suntem ok, atunci trecem la pasul următor – să ne cunoaștem;

4) Daca totul e în regulă, cu siguranță vom găsi o soluție de remunerație care să ne pună pe aceeași pagină si să putem lucra împreună.

Așadar, dacă bifezi toate punctele enumerate anterior, te invit să aplici pentru că abia aștept să te cunosc!

© 2019 Bloomanity. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii