Povestea Mariei – Episodul 6

-continuare-

Părințeala nu se termină într-un an, nici în 3, nici măcar în 10!

 

De fiecare dată când unul dintre copiii tăi va smulge o jucărie, vei fi lângă el, empatizand și amintind regulă

 

Vei spune:

 

„Știu că îți dorești foarte mult această jucărie acum. 

 

Ea este în mâinile lui X. 

 

Dacă ți-o dorești, o poți cere. 

 

Apoi, este alegerea celuilalt copil, dacă ți-o oferă, sau nu. 

 

Tu doar o ceri frumos.”

 

Toate situațiile care ar putea genera un conflict, sau rezolvarea unuia, le-am discutat, pe rând, cu Maria. 

 

Avea o groază de întrebări, timpul nu mai era prietenul nostru de mult și ora și jumătate alocată întâlnirii noastre s-a împins la mai mult de 2 ore. 

 

Chiar a trebuit să ne oprim, deși subiectul încă nu fusese închis. 

 

Eu însămi aveam o serie de teme pentru acasă. 

 

Nu știusem răspunsul la toate întrebările Mariei și aveam de citit, de cercetat, de găsit cea mai bună varianta la care mă puteam gândi. 

 

I-am promis că îi voi scrie pe e-mail. 

 

Exact în acel moment, în spatele Mariei a apărut un cap crețofonat. 

 

Catarina, încă adormită, în pijamale, dăduse buzna în bucătărie. 

 

M-am înmuiat toată la vederea fetiței în picioarele goale, care s-a așezat imediat în brațele Mariei.

 

– Cine-i acolo, mami?

 

– E Urania, draga mea. 

 

Stăm de vorba despre cum sunt eu ca mama și ce pot să fac să vă cresc mai frumos.

 

– Mi-e foame, mami…ce mâncăm azi? A schimbat Catarina subiectul, nefiind foarte sigură ce să spună persoanei de pe ecran.

 

Maria avea de pus în practică toate regulile pe care le scrisesem, toate tehnicile prin care să ajungă la o rezolvare câștig-câștig și tot ce învățase până în acest moment… 

 

Deja temele Mariei erau destul de stufoase. 

 

Ea, încă motivată și pe baricade.

 

Am agreat să ne revedem din nou peste 3 săptămâni, de data asta într-un parc. 

 

Vara era pe terminate și voiam să ne bucurăm încă de soarele călduț…

 

Am închis laptopul cu imaginea figurii Mariei în minte, care-mi făcea voios cu mâna, cu Catarina în brațe. 

 

Încă o zi plină se așeza în fața mea…

 

Până să ne revedem, am răspuns la e-mailul promis Mariei și am primit o scrisoare de la ea, în toată regula. 

 

Rezumând-o, sună cam așa:

 

“Dragă Urania, știu că urmează să ne revedem peste două săptămâni, dar vreau să-ți spun despre Radu.

 

I-am spus despre tine. 

 

A fost foarte reticent, a început să comenteze că am introdus o „străină” între noi și copiii noștri și m-a întrebat ce certificări ai tu și cine ești, să oferi sfaturi despre creșterea copiilor…

Mărturisesc, n-a fost cel mai plăcut început de scrisoare pe care am citit-o, în care cineva se referea la mine.

 

Maria mi-a spus de la bun început Radu va fi reticent, și asta era destul de grav, pentru că cea de-a treia problemă pe care o aveam de rezolvat împreună cu Maria, era relația dintre ei doi și armonizarea stilurilor lor parentale. 

 

Deja lucrasem mult și Maria începuse să obțină rezultate încurajatoare pe problema refuzurilor copiilor și pe problema conflictelor dintre ei. 

 

Dar lipsa de cooperare a lui Radu punea totul în pericol. 

 

Click pe butonul albastru ca să citești Episodul 7 din Povestea Mariei.

 

Iar dacă vrei să recitești un episod anterior, îl găsești mai jos: