Povestea Mariei – Episodul 4

N-am îndrăznit să-i spun că mă văd cu tine

Ne-am reîntâlnit, de data aceasta exact la data și la ora stabilite. 

N-am mai avut parte de scuze și amânări. 

Ba mai mult, deși am ajuns la timp, Maria mă aștepta cuminte, cu caietul deschis deja, la aceeași masă la care ne văzusem ultima oară.

– Mi-a trebuit toată răbdarea din lume să aștept ziua asta! mi-a spus, pe un ton vesel, ridicându-se să mă salute.

– Hei, se pare că ai vești bune! am confirmat entuziasmul ei.

– Nu bune, ci incredibile, pentru mine. 

Am aplicat tot ce m-ai învățat, Urania!

Am empatizat cu Andrei și cu Catarina…, de fiecare dată, am aplicat asta ca fiind prima regulă.

Apoi, de fiecare dată când au făcut mofturi și când îl puneau pe “NU” în față, m-am gândit la cauză…

… m-am gândit la ce se ascunde în spatele refuzului, ce nevoie trebuie să le satisfac, de fapt. 

Și așa am rezolvat o grămadă de situații ce stăteau să izbucnească în conflicte!

Nu a fost ușor, însă încă nu-mi vine să cred!

Fii atentă: în seară în care ne-am văzut, acum două săptămâni, a venit Andrei la mine urlând că nu-l lasă Catarina la ea în cameră.

Din astea auzeam și de 10 ori pe zi. 

De fiecare dată mă duceam la ei, încercam să-i împac, le dădeam o soluție și speram să funcționeze. 

Am fost tentată să fac așa și de această dată. 

Ei bine, înainte să las ceea ce făceam și să merg după Catarina, am spus: 

„- Cred, Andrei, că este foarte frustrant să vrei să te joci cu sora ta, și ea să nu te lase la ea în cameră, așa-i?” 

“- Daaaaa! a răspuns Andrei.” 

“- Ai vrea să te lase de fiecare dată la ea în cameră și să ai mereu acces la jucăriile ei, știu…”

Atât am spus, Andrei a confirmat, i-a trecut instantaneu starea aia nasoală și m-a chemat să-mi arate nu știu ce în camera lui. 

Incredibil!

Apoi, am creat o regulă: înainte să intri în camera cuiva, ceri permisiunea. 

Dacă celălalt ți-o acordă, intri. 

Dacă nu, e alegerea acelei persoane să aibă un timp și-un spațiu privat.

Știi ce e cel mai tare?

În două săptămâni doar, nu numai că ei nu mai intră unul peste altul în cameră, dar au început să respecte spațiul personal al altcuiva. 

Și știi ce e și mai tare de atât? 

Putem să stăm cu ușa închisă la dormitor, și copiii intră doar după ce bat la ușă și aud „intră!”. 

Este prima oară, după atâția ani, în care ne putem bucura de intimitate, fără teama că intră copiii peste noi.

Știi ce m-a întrebat Radu? 

“- Ce carte ai citit de data asta? 

Se pare că n-a fost o porcărie, ca de obicei.” 

Și mi-a zâmbit. 

N-am îndrăznit să-i spun că mă văd cu tine. 

Știu că mi-ai sugerat să vorbesc cu el, dar pur și simplu m-am temut atât de tare că ar putea să-mi taie aripile și să comenteze negativ toate schimbările pe care le fac, încât am preferat să tac. 

Sper că o să am curaj să-i spun ceva mai încolo, când va vedea și el niște îmbunătățiri și va avea mai multă încredere.

Vom vedea…

– Uau! 

Astea sunt vești extrem de bune! 

Mă bucur nespus că funcționează ceea ce ai pus în aplicare!

După ce vom discuta despre toate regulile pe care le-ai gândit și le vom reformula, în așa fel încât să dea rezultate maxime, și după ce astăzi vom acoperi multe tehnici, care să te ajute mai ușor să obții cooperarea copiilor, să vezi ce minuni se vor mai întâmplă, în următoarele săptămâni…

– Stai, că n-am terminat cu minunile.

Știi ce-am făcut? 

– M-am gândit la reguli și la rutine și la ce sunt ele bune și apoi am luat ideea meniului de la tine și am stabilit un meniu pentru micul dejun. 

I-am pus la masă pe amândoi, și am decis împreună ce vor mânca în fiecare zi a săptămânii, și-am făcut meniu pentru două săptămâni. 

Simplu: luni, ouă cu salată; marți, cereale; miercuri, fructe și sâmburi, și tot așa.

Radu a făcut mișto de mine, când a văzut hârtia aia pe frigider. 

“- Pe bune? 

Chiar crezi că dacă scrii tu ceva acolo, ăștia mici o să mănânce ce vrei tu?”

Hehe, el nu știa cum am ajuns eu să scriu foaia aia de hârtie…

S-a terminat cu mofturile de dimineață! 

Se trezesc și, după spălatul pe dinți și tot dichisul, vin în bucătărie și se uită la hârtia de pe frigider. 

Mănâncă ce au în farfurie, fără niciun comentariu. 

Urania, eșți genială, pe cuvântul meu. 

Chestii atât de simple și atât de eficiente… 

Dar și roata era ceva simplu, și tot n-am descoperit-o prea ușor. 

Radu s-a uitat la mine ca la altă sfântă minune, și-am ieșit triumfătoare din casă cu copiii, deși târziu, recunosc. 

Pe asta mai trebuie s-o rezolvăm. 

Cum facem să ieșim la timp din casă, fără să mai stau cu gură pe ei să se îmbrace, să se spele pe dinți, să toate alea…?!

(continuare pe pagina următoare)