Povestea Mariei – Episodul 3

Publicat de:

„Adică chiar vrea să mă enerveze?”

Bine te-am regăsit! 🙂

 

În episodul anterior ai văzut cum proceda Maria când avea de-a face cu refuzuri din partea copiilor și ce rezultate obținea – un exemplu de “așa NU!”.

 

Acum te invit să descoperi ce i-am sugerat să facă în schimb, pentru că avea nevoie de ceva care să funcționeze cât mai repede, stima ei de sine fiind deja destul de jos. 

 

(ai văzut, se considera o mamă rea, cel mai neplăcut sentiment pentru o mamă, deși, din păcate aud des mame care se simt așa).

 

Așadar, începem cu gestionarea refuzurilor, prima dintre cele 3 priorități ale Mariei (cea de-a două era legată de conflictele între copii și cea de-a treia legată de stilurile parentale pe care ea și Radu le aveau – vom vorbi și despre ele în episoadele următoare).

 

Găsești mai jos continuarea conversației noastre:

– O să-ți explic de ce refuză copiii ceea ce le solicităm noi, ce încearcă ei să obtină de fapt și, mai ales, cum să formulezi cerințele, pentru ca refuzurile să fie cât mai rare

 

Apoi, vom lucra la stabilirea anumitor limite sau reguli, care te vor ajuta să poți așeza rugămintea ta într-un context mult mai clar pentru toți din casă. 

 

Știi, fiecare ființă umană are nevoie să se simtă unică, iubită, acceptată, văzută, apreciată, tot așa cum are nevoie să se simtă în control. 

 

Să simtă că poate face alegeri, că nu i se impun prea multe lucruri și că regulile au sens și sunt stabilite într-un anumit fel (nu arbitrar).

 

Hai să ne întoarcem la exemplul pe care mi l-ai dat, despre refuzul lui Andrei de-a se urca în scaunul lui. 

 

De ce crezi că a refuzat?

 

– Cred că are o plăcere deosebită să vădă că mă enervez! a răspuns Maria, mai mult serios, decât în glumă.

 

– Bun…altceva?

 

– Buuuun? 

 

– Adică chiar vrea să mă enerveze?

 

– Nu vrea să te enerveze, am răspuns amuzată, doar că, apăsând anumite butoane pe care le știe, își oferă control. 

 

Mai exact, poate controla o situație, și asta îi oferă putere, pe care altfel nu o primește. 

 

Înțelegi? 

 

Știind cât este de important pentru tine să-și pună centura, refuză să o facă, pentru că știe că asta te va enerva și, astfel, el deține controlul, nu tu. 

 

Și nu o face cu rele intenții… este doar o formă prin care poate obține controlul, autonomia de care are mare nevoie.

 

Mai sunt și alte motive, crezi, pentru care refuză să-și pună centură?

 

– Nu văd altele… poate pentru a fi altfel decât soră-sa…

 

– Aha! 

 

Poate fi și acesta un motiv, așa-i? 

 

Catarina e sora mai mare, vrea deopotrivă să fie ca ea, să poată face ce face ea, dar vrea să fie și separat de ea, văzut că fiind unic.

 

Mai vezi vreun motiv?

 

– Chiar nu! răspunse Maria descumpănită. 

 

Și? 

 

Cu ce ne ajută să știm de ce face ceea ce face? 

 

Ar putea fi 100 de motive! 

 

N-am de unde să le știu de fiecare dată!

 

– Ei bine, aici am vrut să ajung. 

 

Nu sunt niciodată 100 de motive, ci sunt maxim 3.

 

– Doar 3????!!!

 

– Exact 3! 

 

Ți-am spus deja despre două dintre nevoile pe care fiecare ființă umană le arenevoia de conectare și nevoia de control (de autonomie). 

 

Mai este una, cea de competență. 

 

Adică nevoia de-a ne simți capabili să facem ceva, de-a fi în stare, de-a deveni mai buni, de-a învăța, de-a fi responsabili pentru noi înșine – îți voi spune mai multe detalii despre asta pe parcurs, în următoarele noastre întâlniri. 

 

Hai să ne uităm la refuzul lui Andrei și la motivele din spate.

 

Voi adăuga și eu câteva și vei vedea cum se leagă asta de nevoile lui și cum, prin felul în care ai formulat cerința și insistențele ulterioare, nu ai satisfăcut aceste nevoi, escaladând, practic, conflictul.

 

Așadar:

 

  1. Vrea să fie diferit de sora lui (nevoia de conectare).

 

Aici, l-ai comparat cu sora lui (Catarina era în scaun), probabil faci asta destul de des, așadar ai întărit nevoia de diferențiere, prin comportamente negative. 

 

„Dacă ea este oaia albă, locul este dat, deci voi fi oaia neagră”. 

Înțelegi raționamentul?

 

  1. Vrea să te enerveze (nevoia de control/autonomie). 

 

Te-ai enervat, o faci de fiecare dată, deci îi întărești comportamentul negativ, obținând ceea ce, de fapt, își dorește. 

 

Dacă reușești să rămâi calmă, acest motiv (dacă acesta ar fi fost) ar dispărea, pentru că nu se mai întâmplă ceea ce aștepta el. 

 

  1. Trebuie să stea în scaun – așadar nu are nicio alegere de făcut, asta îi încalcă nevoia de control, de autonomie, pentru că nu simte că poate lua decizii sau face alegeri. 

 

Copiii, ca și adulții, nu vibrează pozitiv la aceste verbe tari. 

 

În plus, i-ai spus: „ca să te pot lega”, deci el nu face nimic, nu este sursa propriilor acțiuni, ci i se întâmplă lucruri. 

 

Aici ai fi putut formula așa: „Aș dori să te așezi în scaun, te rog, să putem călători cu toții în siguranță. 

 

Vrei să-ți pui tu centura, sau ți-o pun eu, ce alegi?”

 

MARE diferență în urechile unui copil, crede-mă!

 

  1. Nevoia de a pleca rapid – a fost a ta, nu a lui. 

 

Ai spus „nu plec așa și întârziem la grădi”. 

 

 

Grădinița este treaba lui, teoretic responsabilitatea lui, iar punctualitatea ar trebui să fie tot responsabilitatea lui, nu a ta. 

 

Formulând așa, nu ai satisfăcut nevoia de competență și nici pe cea de autonomie. 

 

Uite cât de diferit ar suna „Dacă nu plecăm în 3 minute, sunt șanse foarte mari să întârzii la grădiniță. Asta este ceea ce vrei?” 

 

Înțelegând că-i place la grădi, nu și-ar dori asta.

 

Deja, decizia și alegerea sunt la el.

 

În momentul în care a refuzat, nevoia de conectare i-ar fi fost mult satisfăcută, dacă doar ai fi empatizat cu el: 

 

„Andrei, știu că ai prefera să călătoreșți pe banchetă, nu pe scaun. 

 

Copiii stau pe scaun pentru siguranța lor. 

 

Pentru că centură…, impactul…, corpul lor mic…” 

 

Explici pur și simplu. 

 

Da, de 100 de ori. 

 

Sesizezi cum am formulat? 

 

„Copiii”, nu „tu”. 

 

Când discutăm despre reguli general valabile, este bine să vorbim la general. 

 

Copilul va gândi: „Aha! Deci în toate mașinile, toți copiii poartă centură și stau în scaunul lor!” 

 

În plus, accentuezi responsabilitatea lui pentru sănătatea și siguranța lui! 

 

Adică, „stând în scaunul tău și purtând centură ai grijă de tine și de corpul tău. 

 

N-ai vrea să ți se întâmple ceva rău, așa-i?”

 

Uite, aici a venit momentul să introducem regulile și importanța lor: în mașină, toată lumea poartă centură de siguranță și copiii călătoresc în scaunul lor. 

 

Este foarte clar, așa-i?

 

Să-ți dau alte exemple:

 

  • când intrăm în casă, primul lucru pe care-l facem este să ne descălțăm, apoi să ne spălăm pe mâini

 

  • în casa noastră, nimeni nu mănâncă în fața televizorului

 

  • când vrei să intri pe o ușă care este închisă întâi bați la ușă

 

  • când dorești un obiect care este al altcuiva, nu pui mâna pe el până nu îl ceri și nu primești acceptul posesorului.

 

Toate aceste reguli sunt extrem de importante dacă îți doreșți cooperarea copiilor tăi. 

 

Lucrurile trebuie să fie clare și fără prea multe excepții.

 

I-am explicat pe larg Mariei cum să formuleze reguli în contextul familiei ei, care este rolul lui Radu aici, cum să negocieze aceste limite cu el și cu ceilalți membri ai familiei și, mai ales, de ce regulile și limitele, de fapt, satisfac nevoia de control/autonomie, nu o încalcă. 

 

Aici ne-am petrecut destul de mult timp, pentru că pare contraintuitiv și Maria a încercat să înțeleagă cu adevărat conceptele pe care i le-am explicat și fundamentul lor logic. 

 

Asta mi-a plăcut mult. 

 

N-a vrut doar rețeta, a vrut mecanismul din spate, a vrut să-și răspundă la întrebarea „de ce” funcționează așa, și nu altfel. 

 

Și vei vedea în continuarea poveștii care a fost reacția Mariei după ce a aplicat tehnicile pe care i le-am arătat.

 

– Doar așa pot replica ceea ce îmi spui, doar dacă înțeleg.

 

Este ireal cum, în 4 propoziții pe care i le-am spus lui Andrei, am putut să fac atâtea greșeli și cât de simplu poate fi să reformulezi totul, dacă înțelegi cum și de ce să o faci altfel…

 

– Stai! 

 

Că n-am terminat! 

 

Au fost primele 4 propoziții, pentru că bolovanul s-a dus la vale de tot, când ai început să ameninți! 

 

Amenințările, pedepsele sau recompensele încalcă poate cel mai mult nevoia de control / autonomie, pentru că ceea ce încearcă cel care amenință este să preia controlul. 

 

Când cineva simte asta, o ia razna! 

 

Cu cât exerciți mai mult control, cu atât cel din fața ta (Andrei în acest exemplu) se opintește mai tare!

 

Este război, deja…

 

Despre această escaladare vom discuta mult mai târziu… 

 

… la fel și despre diferența între pedeapsă și disciplină

 

– De ce mai târziu? 

 

De ce nu acum? au apărut primele semne de nerăbdare la Maria.

 

– Pentru că tot ce vom clădi în planul tău de parenting va susține această discuție. 

 

Altminteri, e ca și cum am pune acoperișul direct pe pământ…

 

…casa necesită pregătirea terenului, a fundației, apoi construim pereții, structura de rezistență…

 

– Și un plan inițial! a sărit Maria. 

 

Acum înțeleg!!! 

 

Nu poți acționa fără un plan! 

 

Acum înțeleg de ce i-ai spus „plan de parenting”.

 

– Așa-i. 🙂

 

Uite, până data viitoare, când ne întâlnim, ai de făcut următoarele lucruri:

 

În primul rând, la fiecare refuz al vreunui copil, sau de fiecare dată când cere ceva ce tu nu poți să oferi, sau nu poate să facă ceva și se frustrează, sau a căzut și doare, empatizează. 

 

Empatizează!

 

Primul lucru, de fiecare dată.

 

Apoi, spune ce dorești, ferm și cald. 

 

Evită-l pe trebuie

 

Dacă știi că trebuie neapărat, rostește-l.

 

Oferă variante și caută să satisfaci nevoia de autonomie. 

 

Cere-le părerea, implică-i în decizii. 

 

Oferă-le șansa să aleagă.

 

Lasă-i să zburde liber acolo unde nu e periculos și, înainte să spui NU, întreabă-te de ce e nu și dacă n-ar putea face, totuși, ceea ce solicită.

 

NU mai compara copiii între ei și, mai ales, evită să te enervezi.

 

Ce mai ai de făcut:

 

De fiecare dată când un copil te refuză, întreabă-te ce nevoie încearcă să-și satisfacă. 

 

În timp, le vei lega destul de ușor. 

 

Fă-mi o listă despre asta, te rog, și le discutăm data viitoare, pentru că e important să lucrăm la prevenție.

 

– Cum adică la prevenție?

 

– Adică, atunci când un copil își manifestă o nevoie printr-un refuz, este un semnal pentru tine, că ai de satisfăcut mai mult, zilnic, constant, acea nevoie. 

 

Asta previne comportamentele negative, pur și simplu!

 

– Chiaaar?

 

– Chiar așa.

 

Al treilea lucru pe care îl ai de făcut este să te gândești la câteva reguli, pe care deja le aveți la voi în casă, să le scrii, și la alte câteva, pe care ți-ai dori să le vezi respectate de către copii, sau de către toți cei din casă.

 

Spor la treabă, ne revedem peste două săptămâni. smile

(continuare pe pagina următoare)