Interviu cu Urania Cremene, ambasador Destiny Park: ”Edutainmentul va deveni esențial în învățământ după pandemie. Industria de educational entertainment își va tripla cifra de afaceri. Destiny Park se deschide în România într-un moment foarte favorabil.”

R: Cum a afectat pandemia Covid-19 proiectul Destiny Park, care urma să se lanseze în toamnă?

Urania Cremene: A întârziat, desigur, momentul lansării până când vom avea certitudinea că toți copiii care vizitează Destiny Park sunt în deplină siguranță. Deși copiii nu sunt aproape niciodată afectați de virus, activitatea Destiny Park nu va începe decât în condiții de risc zero pentru cei mici și pentru părinți. Pe de altă parte, carantina prin care o lume întreagă a trecut ne-a dovedit, în mod surprinzător, cât de importante sunt proiectele de edutainment sau educational entertainment. În timp ce cunoștințele teoretice au putut fi dobândite online, prin școala la distanță, experiența directă a învățării prin joacă și a colaborării cu alți copii a lipsit enorm celor mici. Este de așteptat ca o parte din vechiul sistem de predare și asimilare a teoriei să rămână și după criză în spațiul virtual, unde funcționează foarte bine, în timp ce întâlnirile fizice dintre copii, inclusiv la școală, să fie utilizate pentru activități practice și vocaționale, cum sunt cele de edutainment. În estimarea mea, cu alte cuvinte, segmentul de edutainment se va tripla la nivel mondial în anul post-pandemie, pentru că părinții și copiii sunt însetați de joacă în sens clasic. Destiny Park se va deschide în România într-un moment foarte favorabil din acest punct de vedere.

R: Partenerii care vor avea standuri de activități pentru cei mici au rămas implicați în proiect chiar și în condițiile crizei?

Urania Cremene: Nu doar că au rămas implicați în proiect, dar au lansat împreună cu Destiny Park și o inițiativă suplimentară de solidaritate în contextul Covid, intitulată Destiny Pact. Prin ea, Destiny Park, City Insurance, Lidl și Regina Maria au convenit ca 10% din contractele încheiate să meargă la medicii de la Spitalul de Urgență pentru copii „Grigore Alexandrescu” precum și către părinții care solicită teste adiționale COVID. Astfel, 60% din suma acordată spitalului va acoperi costurile pentru testele RT-PCR efectuate la spitalul „Regina Maria”. Conform planului, se va deschide un cont special pre-plătit de Destiny Park către Asociația Clubul Regal al Medicilor, care aparține de Spitalul „Regina Maria”, la care Spitalul „Grigore Alexandrescu” să aibă acces pe măsură ce apar nevoile de testare. Procentul de 40% din suma va fi alocat achiziționării echipamentelor de protecție, în special măști de protecție și halate de vizitator, costurile fiind suportate de Destiny Park.

R: Când este așteptată lansarea și cum va arăta Destiny Park din Băneasa?

Urania Cremene: Lansarea depinde exclusiv de evoluția pandemiei Covid. Ea va avea loc numai când cele mai stricte standarde de siguranță vor putea fi garantate părinților care își lasă copiii în ”orășelul” pe care chiar cei mici îl vor administra și conduce. Așa cum am spus de la început, Destiny Park este un oraș construit pentru copii, care își propune să le ofere acestora o experiență cât mai apropiată de viața reală a oamenilor mari. Îl puteți considera locul magic, creat de copii, unde aceștia pot fi pentru câteva ore aviatori, medici, prezentatori de televiziune, bancheri, piloți, pompieri și multe altele. Și, foarte important, locul unde vocațiile, talentele și pasiunile celor mici sunt observate de specialiști în educație pentru a descoperi din timp care ar putea fi domeniile în care ei vor excela.

R: De ce au ales investitorii orașul București pentru cel mai mare proiect de educație-prin-joacă din Estul Europei? De ce nu alt oraș dinamic din România și de ce nu Sofia sau Belgrad?

Urania Cremene: Bucureștiul are cel mai mare potențial regional pentru piața de edutainment. Avem în spatele acestei constatări trei studii care măsoară disponibilitatea părinților de a investi în formarea copiilor lor și de a-i ajuta să atingă cariere de top, dar și lipsa cronică de alternative. Nu există pe piață nicio ofertă prin care un părinte să își poată lasă copilul câteva ore în siguranță, știind că acesta se joacă, se distrează și, în același timp, învață lucruri esentiale și este atent observat de psihologi și alți specialiști care îi pot analiza aptitudinile, talentele, direcțiile optime de dezvoltare personală. Și asta încă de la trei ani.

R: Cât de mare e interesul companiilor românești de a-și promova valorilor prin intermediul Destiny Park? Câte companii vor fi prezente în orașul de business al copiilor?

Urania Cremene: Fiecare activitate din Destiny Park este susținută de o companie de referință din domeniu, care dorește să vină alături de noi. De exemplu, spitalul unde cei mici „operează” este Regina Maria, magazinul universal este Lidl, biroul de asigurări este City Insurance. Vor fi în jur de 40 de activități, pentru care suntem în discuții cu circa 100 de companii. Dincolo de interesul pentru elementul educațional, potențialul de marketing e foarte mare, pentru că părintele tinde să își formeze mult mai rapid o opinie pozitivă despre o companie în cadrul căreia se joacă și „lucrează” copilul său decât o va face doar urmărind reclame TV. Important este ca toate brandurile cu care ne vom asocia ca parteneri sa poata asigura copiilor experiențe cât mai autentice, palpitante și sigure.

 

Destiny Park reprezintă un parc tematic educaţional pentru copii, care va fi inaugurat în Bucureşti, Băneasa, în martie 2021. Destiny Park implică o investiţie românească ce se va ridica la peste 23 milioane de lei.

Parcul va conţine 43 de zone cu activități de Edutainment, în care copiii vor învăţa prin intermediul jocului. Destiny Park va fi un oraș în miniatură, construit special pentru copii, cu instituții, cu economie și bani proprii.