Dacă ar fi un lucru pe care vi l-ați dori în viața voastră, care ar fi acela?”, i-am întrebat pe cei aproape 50 de elevi din Tabăra Meseriașilor.
Fericire.
Un calculator nou.
Educație.
Iubire.
Sănătate.
O meserie.
Sunt doar o parte dintre răspunsurile participanților din tabără la această întrebare.

Am avut ocazia luna trecută să le vorbesc adolescenților veniți la Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei despre învățarea continuă ca principal vehicul prin care își pot obține libertatea și autonomia pe termen lung și, ca să îl citez pe unul dintre ei, “pentru a fi mai greu de controlat și manipulat” ????.

Am găsit aici o adevărată desfășurare de forțe a inițiatorului proiectului – OMV Petrom – pusă în slujba elevilor la școli profesionale, care învață în tabără tainele unor meserii care, o dată însușite – le asigură acestora continuitatea în parcursul profesional la vârsta adultă. Și ce m-a bucurat a fost că acești copii învață aici mult mai mult decât atât. Organizatorii au, de fapt, un program holistic de educație pentru ei, care include dezvoltare personală, achiziționarea de abilități sociale și relaționale până la învățarea regulilor de igienă și de respect în comunitate.

Marele plus al acestor tabere este destigmatizarea meseriilor, așa cum a reieșit din studiul pe care OMV Petrom l-a realizat în 2015.

Și aș vrea foarte mult să întăresc această idee, în special în rândul părinților. În sensul în care părinții încă au mentalitatea că doar urmând un liceu teoretic și o facultate copiii au o șansă de dezvoltare profesională bună în viitor. Ceea ce este eronat.

Vă încurajez să îi susțineți pe copiii voștri în a-și urma pasiunile și a-și dezvolta abilitățile dovedite, fie că asta înseamnă electronică sau pictat, pentru că un adult fericit este un adult care își câștigă existența făcând ceea ce îi place. Nu contează dacă ești profesor de filosofie sau mecanic auto, important e să îți faci meseria cu seriozitate, să înveți continuu despre ea și, astfel, poți atinge excelența în absolut orice domeniu.

Iată pe scurt despre ce am discutat.

Urania Cremene – Tabara Meseriasilor OMV Petrom from Bloomanity on Vimeo.

Tu ce părere ai despre modul în care școala de la noi îi pregătește pe tineri pentru viitor?
Scrie-mi în secțiunea de comentarii de mai jos. 🙂