Select Page

Aceasta este o traducerea a articolului In the Battle Against Coronavirus, Humanity Lacks Leadership, scris de Yuval Noah Harari, la data de 15 martie 2020.

Noah Harari este istoric, filozof şi autorul cărţilor bestseller “Sapiens”, “Homo Deus” şi “21 de Lecţii pentru Secolul 21”

Mulţi oameni dau vina pe globalizare când vine vorba despre epidemia cauzată de Coronavirus şi susţin că singurul mod în care se pot preveni alte epidemii asemănătoare este procesul de deglobalizare a lumii. Construirea de ziduri, restricţionarea călătoriilor, reducerea comerţului. Cu toate acestea, deşi carantina de scurtă durată este esenţială pentru a opri epidemiile, izolarea pe termen lung va duce la colapsul economic, făra a oferi o protecţie reală împotriva bolilor infecţioase. Se va crea exact opusul. Antidotul real pentru o epidemie nu este segregarea, ci cooperarea.

Epidemiile au ucis milioane de oameni cu mult înainte de contextul actual al globalizării. În secolul al 14-lea, nu au existat avioane sau vase de croazieră, iar Ciuma Bubonică a reuşit totuşi să se răspândească din Asia de est spre Europa de vest într-un interval un pic mai mare de un deceniu. Ciuma Bubonică a ucis între 75 de milioane şi 200 de milioane de oameni – mai mult de un sfert din populaţia Eurasiei. În Anglia, 4 din 10 oameni mureau din cauza acesteia. Oraşul italian Florenţa a pierdut 50.000 de locuitori din cei 100.000 pe care îi avea.

În luna martie a anului 1520, un singur purtător de varicelă – Francisco de Eguía – a ajuns în Mexico. În acel moment din istorie, America Centrală nu avea trenuri, autobuze, nici măcar catâri pentru călătorii. Cu toate acestea, până în luna decembrie a acelui an, o epidemie de varicelă a devastat întreaga Americă Centrală, omorând aproximativ o treime din populaţia acesteia.

În anul 1918, o genă mai violentă de gripă a reuşit să se răspândească, în intervalul a câtorva luni, în cele mai izolate părţi ale lumii. A infectat jumătate de miliard de oameni – mai mult de un sfert din specia umană. Se estimează faptul că gripa a ucis 5% din populaţia Indiei. Pe insula Tahiti, un procent de 14% din populaţie a decedat din cauza gripei.  În Samoa a ucis 20% din populaţie. Cumulat, această pandemie a ucis zeci de milioane de oameni – probabil ajungând până la 100 de milioane – în mai puţin de un an. Gripa a ucis într-un an mai mulţi oameni decât Primul Război Mondial în patru ani de lupte crunte.

În cei 100 de ani care au trecut de la 1918 încoace, omenirea a devenit şi mai vulnerabilă faţă de epidemii, din cauza combinaţiei dintre creşterea populaţiei şi eficientizarea transportului. O metropolă modernă, precum Tokyo sau Mexico, oferă patogenilor un mediu mult mai prielnic pentru a infecta, faţă de oraşul medieval Florenţa, iar reţeaua globală de transporturi este mult mai rapidă azi, decât a fost în anul 1918. Un virus poate să ajungă din Paris, la Tokyo, iar mai apoi în Mexico în mai puţin de 24 de ore. În aceste condiţii, ar fi trebuit să trăim într-un mediu extrem de contagios, cu epidemii mortale una după alta.

Totuşi, atât incidenţa, cât şi impactul epidemiilor au avut parte de o scădere dramatică. În afara apariţiei teribile a unor boli, precum SIDA şi Ebola, în secolul al 21-lea epidemiile au ucis cu mult mai puţini oameni faţă de perioadele de timp trecute, de la Epoca de piatră şi până în prezent. Acest lucru se datorează faptului că oamenii au parte de cel mai bun mecanism de apărare împotriva patogenilor, iar acela nu este izolarea – este, de fapt, informaţia. Umanitatea a reuşit să câştige continuu lupta împotriva epidemiilor, deoarece în confruntarea dintre patogeni şi doctori, patogenii se bazează pe mutaţii lipsite de logică, pe când doctorii se bazează pe analiza ştiinţifică a informaţiei.

Când Ciuma Bubonică a lovit în secolul al 14-lea, oamenii nu ştiau care erau cauzele acestei boli şi ce se putea face în privinţa ei. Până în era modernă, oamenii credeau că bolile sunt rezultatul zeilor înfuriaţi, a demonilor maliţioşi, ori a proastei calităţi a aerului şi nu au suspectat nici pentru un moment existenţa bacteriilor sau a virusurilor. Oamenii credeau în îngeri şi zâne, dar nu ar fi putut concepe că o singură picătură de apă ar putea conţine o întreagă armată de prădători mortali. Astfel, când Ciuma Bubonică sau varicela şi-au făcut apariţia, autorităţile au crezut că cel mai bun lucru pe care îl pot face este să organizeze sesiuni de rugăciuni în masă pentru diverşi zei şi sfinţi. Acest lucru nu a ajutat. Când oamenii se strângeau în mase pentru a se ruga, creau contaminări în masă.   

În timpul secolului trecut, oamenii de ştiinţă, doctorii şi infirmierele de peste tot din lume au centralizat informaţiile culese, iar împreună au reuşit să înţeleagă atât mecanismul din spatele epidemiilor, cât şi metodele prin care acestea pot fi contracarate. Teoria evoluţiei a explicat de ce şi cum apar noi boli, precum de ce şi cum bolile mai vechi pot deveni mai periculoase. Genetica a permis oamenilor de ştiinţă să urmărească de-aproape manualul de instrucţiuni al patogenilor. Dacă oamenii din Evul Mediu nu au descoperit niciodată ce a cauzat Ciuma Bubonică, oamenilor de ştiinţă din prezent le-a luat două săptămâni să identifice noul Coronavirus, să descopere secvenţa genomului şi să realizeze un test sigur pentru a identifica indivizii infectaţi.

Odată ce oamenii de ştiinţă au înţeles care sunt cauzele epidemiilor, lupta împotriva acestora s-a simplificat. Vaccinurile, antibioticele, igiena îmbunătăţită şi infrastructura medicală mult mai bună au oferit umanităţii un avantaj considerabil faţă de prădătorii săi invizibili. În anul 1967, varicela încă reuşea să infecteze 15 milioane de oameni şi să ucidă 2 milioane dintre aceştia. În următorul deceniu, o acţiune globală de vaccinare pentru varicelă a avut un succes atât de mare, încât în anul 1979 Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat că omenirea a câştigat această bătălie, iar varicela a fost eradicată total. În anul 2019, nici măcar o persoană nu a fost infectată sau ucisă de varicelă.

 

Să ne păzim graniţele

 

Ce ne învaţă această istorie pentru situaţia actuală a epidemiei cu Coronavirus?

În primul rând, indică faptul că oamenii nu se pot proteja prin închiderea permanentă a graniţelor. Este de reţinut faptul că epidemiile s-au răspândit rapid şi în perioada medievală a omenirii, cu mult înainte de era globalizării. Astfel, chiar dacă oamenii reduc conexiunile globale la nivelul Angliei din anul 1348,  acest lucru nu va fi suficient. Pentru a ne proteja complet prin izolare, stilul medieval nu va funcţiona. Ar trebui să apelăm la stilul din Epoca de piatră. Putem oare chiar face acest lucru?

În al doilea rând, istoria ne arată faptul că protecţia adevărată vine odată cu contribuţia de informaţii ştiinţifice sigure şi solidaritate globală. Când o naţie este lovită de o epidemie, aceasta ar trebui să divulge în mod onest informaţiile referitoare la apariţia epidemiei, fără a se teme de crearea unei catastrofe economice – restul naţiilor ar trebui să poată avea încredere în informaţiile primite şi ar trebui să fie dispuse să acorde o mână de ajutor, iar nu să ignore victima. Astăzi, China ne poate oferi informaţii valoroase cu privire la Coronavirus, dar asta ar necesita un nivel înalt de încredere şi cooperare din partea celorlalte state.

Cooperarea internaţională este necesară şi pentru luarea măsurilor de carantină de succes. Carantina şi măsurile de oprire a activităţilor de zi cu zi sunt esenţiale pentru a pune capăt răspândirii epidemiilor. Cu toate acestea, în momentul în care ţările nu au încredere unele în altele şi fiecare stat consideră că e pe cont propriu, guvernele nu pot impune aceste măsuri extrem de drastice. De exemplu, dacă sunt descoperite 100 de cazuri de Coronavirus în ţara ta, vor fi imediat închise oraşe şi regiuni? În mare parte, această decizie depinde de aşteptările pe care le avem din partea celorlalte ţări. Închiderea oraşelor ar putea duce la colaps economic. Pe de o parte, dacă noi credem că alte ţări ne-ar putea ajuta într-o astfel de situaţie, ar fi mult mai probabil ca acele măsuri drastice să se implementeze. Pe de altă parte, dacă suntem de părere că alte ţări ne vor abandona, vom ezita să luam decizii drastice până în momentul când va fi poate prea târziu.

Probabil cel mai important lucru pe care oamenii ar trebui să îl realizeze cu privire la astfel de epidemii este faptul că răspândirea unei epidemii în orice ţară pune în pericol întreaga specie umană. De ce? Deoarece virusurile evoluează. Virusurile corona îşi au originea în animale, precum liliecii. Când virusurile trec de la animale la oameni, iniţial virusurile nu se adaptează corect la gazda umană. Când se reproduc în interiorul oamenilor, virusurile pot să se muteze. Cele mai multe dintre aceste mutaţii sunt inofensive, dar în unele cazuri mutaţiile pot face virusul mai contagios sau mai rezistent la sistemul nostru imunitar, iar această nouă genă a virusului se va răspândi rapid în populaţia umană. O singură persoană poate găzdui trilioane de particule de virusuri care se reproduc constant, astfel fiecare persoană infectată oferă virusului trilioane de noi oportunităţi pentru a se adapta mai bine la oameni. Ne putem imagina fiecare gazdă infectată drept o loterie care oferă virusului trilioane de bilete de loterie, iar virusul trebuie să nimerescă un singur bilet câştigător pentru a prospera.

Aceste lucruri nu sunt simple speculaţii. În lucrarea sa, “Criză în zona roşie”, Richard Preston descrie exact acest lanţ de evenimente în situaţia apariţiei Ebolei în anul 2014. Boala a început când nişte virusuri Ebola au ajuns de la un liliac la un om. Aceste virusuri îi făceau foarte bolnavi pe oameni, dar erau mult mai adaptate pentru a trăi în animale, decât în oameni. Lucrul care a transformat Ebola dintr-o boală relativ rară într-o epidemie serioasă a fost o singură mutaţie, într-o singură genă, într-un singur virus Ebola care a infectat un singur om, undeva în zona Makona a Africii de vest. Această mutaţie a permis genei mutante Ebola – numită gena Makona – să se conecteze la transportatorii de colesterol din celulele umane. Acum, în loc de colesterol, transporatatorii mutau Ebola în celule. Această nouă genă Makona era de patru ori mai contagioasă pentru oameni.

În timp ce tu citeşti aceste rânduri, este posibil ca o mutaţie similară să aibă loc într-o singură genă în Coronavirusul care a infectat o persoană în Tehran, Milan sau Wuhan. Dacă acest lucru se întâmplă cu adevărat, asta reprezintă o ameninţare directă nu doar faţă de iranieni, italieni sau chinezi, ci pentru viaţa ta de asemenea. Oamenii de pretutindeni au un scop comun, anume să nu ofere Coronavirusului o astfel de oportunitate, iar acest lucru înseamnă că trebuie să protejăm fiecare om din fiecare ţară.

În anii 1970, omenirea a reuşit să învingă varicela, deoarece oamenii din toate ţările au fost vaccinaţi pentru varicelă. Dacă o singură ţară ar fi eşuat în a-şi vaccina populaţia, ar fi pus la risc întreaga omenire, deoarece atâta timp cât virusul care cauzează varicelă există şi poate evolua undeva, poate şi să se răspândescă din nou peste tot.

În lupta împotriva virusurilor, omenirea trebuie să îşi păzească cu mare atenţie graniţele, dar nu graniţele dintre ţări. Mai concret, trebuie să îşi păzească graniţa dintre lumea umană şi sfera virusurilor. Planeta Pământ este împânzită de numeroase virusuri, iar noi virusuri evoluează constant din cauza mutaţiilor genetice. Graniţa protectoare care separă lumea umană de virusuri trece prin corpul fiecăruia dintre noi. Dacă un virus periculos reuşeşte să treacă acestă graniţă oriunde pe Pământ, toată specia umană este pusă în pericol.

În ultimul secol, umanitatea a fortificat această graniţă cât de mult a putut. Sistemele medicale moderne au fost construite pentru a constitui un zid pentru a proteja acea graniţă, iar infirmierele, doctorii şi cercetătorii sunt gărzile care patrulează zidul şi îndepărtează intruşii. Cu toate acestea, mari secţiuni din acest zid au fost expuse. Există sute de milioane de oameni în lume care duc lipsă de servicii medicale de bază. Acest lucru ne pune în pericol pe toţi. Am fost obişnuiţi să ne gândim la siguranţa medicală în termeni naţionali, locali, dar oferirea de servicii medicale mai bune pentru iranieni şi chinezi îi poate proteja şi pe israelieni şi americani de epidemii. Acesta ar trebui să fie adevărul evident pentru toată lumea, dar din păcate le scapă celor mai importanţi oameni din lume.

 

O lume fără lideri

 

În ziua de azi, omenirea are parte de o criză acută, iar nu doar din cauza Coronavirusului, ci şi din cauza lipsei de încredere dintre oameni. Pentru a combate o epidemie, oamenii trebuie să aibă încredere în experţii din ştiinţă, cetăţenii trebuie să aibă încredere în autorităţile locale, iar ţările trebuie să aibă încredere unele în altele. În ultimii ani, unii politicinei iresponsabili au diminuat în mod intenţionat încrederea în ştiinţă, autorităţi publice şi cooperare internaţională. Rezultatul este faptul că acum avem de a face cu o criză, fără ajutor din partea unor lideri globali care să inspire, organizeze şi să finanţeze un răspuns coordonat global la situaţie.

În timpul epidemiei de Ebola din anul 2014, S.U.A. a fost exact acel lider de care era nevoie. La fel a procedat şi în cazul crizei economice din anul 2008, când a adus de partea ei suficiente ţări pentru a preveni un colaps economic. În ultimii ani, S.U.A. pare că a renunţat la rolul său de lider global. Administraţia actuală a tăiat ajutorul pentru organizaţii internaţionale, precum Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi s-a pronunţat foarte clar că în momentul de faţă Statele Unite ale Americii nu mai au prieteni reali, ci doar interese. Când a luat amploare epidemia cu Coronavirus, S.U.A. a rămas de-o parte şi nu a luat încă o iniţiativă de lider global. Chiar dacă la un moment dat îşi va asuma rolul de lider, încrederea în administraţia actuală este mult prea erodată, iar puţine ţări vor dori să o urmeze. Tu ai urma un lider al cărui motto este “Eu primul”?

Golul lăsat de S.U.A. nu a fost încă umplut de nimeni. Ba chiar opusul. Xenofobia, izolarea şi neîncrederea caracterizează acum cea mai mare parte a sistemului internaţional. Fără încredere şi solidaritate globală nu vom reuşi să oprim epidemia cu Coronavirus şi este foarte posibil să avem parte de şi mai multe epidemii în viitor. Cu toate acestea, fiecare criză este şi o oportunitate. Să sperăm că epidemia actuală va ajuta omenirea să realizeze pericolul serios reprezentat de dezbinarea globală.

Să luăm un alt exemplu proeminent, această epidemie ar putea reprezenta o oportunitate de aur pentru ca Uniunea Europeană să îşi redobândească popularitatea pe care a pierdut-o în anii recenţi. Dacă membrii mai înstăriţi ai Uniunii ar trimite rapid cantităţi generoase de bani, echipamente şi personal medical pentru a-şi ajuta colegii puternic afectaţi,  ar putea să dovedească astfel valoarea idealului european mai bine decât prin nenumărate discursuri politice. Pe de altă parte, dacă fiecare stat este lăsat să se descurce pe cont propriu, atunci această epidemie ar putea să fie începutul sfârşitului pentru Uniunea Europeană.

În acest moment de criză, lupta principală se dă în interiorul omenirii însăşi. Dacă această epidemie are drept rezultat crearea de şi mai multă dezbinare şi neîncredere între oameni, atunci acest lucru va reprezenta cea mai mare victorie a virusului. Când oamenii se iau la sfadă, virusurile câştigă teren. La polul opus, dacă rezultatul epidemiei este o cooperare globală mai eficientă, acest lucru va reprezenta nu doar o victorie împotriva Coronavirusului, dar şi împotriva tuturor viitorilor patogeni.

 

Hai să stăm #ImpreunaAcasa. În siguranță. Informați corect. Cu armonie.