Selectează o Pagină

Aceasta este o traducere a articolului Yuval Noah Harari: the world after coronavirus, scris de Yuval Noah Harari, publicat la 20 martie 2020.

Noah Harari este istoric, filozof şi autorul cărţilor bestseller “Sapiens”, “Homo Deus” şi “21 de Lecţii pentru Secolul 21”

 

 

Această furtună va trece. Dar deciziile pe care le luăm acum ne-ar putea schimba viețile pentru anii care vor veni. 

În prezent, omenirea are de-a face cu o criză globală. Probabil cea mai mare criză a acestei generații. Deciziile pe care oamenii și guvernele le vor lua în următoarele săptămâni vor contura, probabil, felul în care va arăta lumea în următorii ani. Aceste decizii nu vor contura doar sistemele noastre de sănătate, ci și economia, politica și cultura noastră. Trebuie să acționăm rapid și în mod decisiv. De asemenea, trebuie să ținem cont și de consecințele pe termen lung ale acțiunilor noastre. Când avem de ales între alternative, trebuie să ne gândim nu numai la modul în care combatem un pericol imediat, ci și la lumea în care vom trăi după ce furtuna trece. Da, este adevărat, furtuna va trece, specia umană va supraviețui, cei mai mulți dintre noi vom fi, în continuare, în viață – dar vom trăi într-o lume diferită.

Multele măsuri de urgență de scurtă durată vor deveni unelte implicite ale vieții. Aceasta este natura situațiilor de urgență: grăbesc procesele istorice. Decizii care, în timpuri normale, ar dura câțiva ani pentru a fi deliberate sunt luate în intervalul a câtorva ore. Tehnologii fragede, iar câteodată chiar periculoase, sunt puse în funcțiune, deoarece riscul de a nu face nimic este mai mare. Țări întregi servesc pe post de porcușori de Guineea pentru experimente sociale la scară mare. Ce se va întâmpla când toată lumea va munci de acasă și va comunica doar de la distanță?

Ce se va întâmpla când școli și universități întregi își vor demara activitatea, în întregime, în online? În timpuri normale, guvernele, afacerile și cadrele din educație nu ar permite niciodată astfel de experimente. Dar acestea nu sunt timpuri normale. 

În aceste timpuri de criză, suntem puși față în față cu două alegeri importante. Prima se referă la alegerea dintre supravegherea totalitară sau emanciparea cetățeanului. A doua se referă la alegerea dintre izolare naționalistă sau solidaritate globală.

 

Supraveghere invazivă

 

Pentru a opri epidemia, populații întregi trebuie să se conformeze cu anumite instrucțiuni date. Există două metode principale prin care oamenii pot face acest lucru. O metodă se referă la supravegherea oamenilor de către guvern și pedepsirea celor care încalcă regulile. În prezent, pentru prima dată în istoria omenirii, tehnologia face posibilă monitorizarea, în permanență, a tuturor oamenilor. În urmă cu 50 de ani, KGB-ul nu putea supraveghea 240 de milioane de cetățeni, 24 de ore pe zi, iar nici nu putea spera să proceseze eficient toate informațiile strânse. KGB-ul se baza pe agenți și analiști umani, dar nu a fost posibil să atribuie câte un agent pentru fiecare cetățean pentru a-l urmări. Acum, guvernele se pot baza pe senzori și algoritmi puternici, omniprezenți, în locul alternativelor în carne și oase. 

În lupta împotriva epidemiei de coronavirus, mai multe guverne au pus deja în funcțiune noile instrumente pentru supraveghere. Cel mai proeminent exemplu este cel al Chinei. Prin atenta monitorizare a telefoanelor mobile, folosirea a sute de milioane de camere care recunosc fața individului și impunerea verificării și raportării temperaturii corpului și a stării de sănătate, autoritățile chineze pot nu numai să identifice rapid posibilii purtători ai coronavirusului, ci și să le urmărească deplasările, iar mai mult decât atât pot identifica oamenii cu care aceștia intră în contact. Câteva aplicații informează chiar cetățenii când se află în apropierea pacienților infectați. 

Acest tip de tehnologie nu se limitează doar în zona Asiei de est. Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, a autorizat recent Agenția de Securitate a Israelului pentru a folosi tehnologii de supraveghere, în mod normal folosite la combaterea teroriștilor, pentru a monitoriza pacienții infectați cu coronavirus. Când ministerul responsabil de gestionarea acestei situații a refuzat implementarea măsurii, Netanyahu a implementat-o printr-o ordonanță de urgență. 

Unii ar spune că nu e nimic nou sub soare ce se întâmplă acum. În ultimii ani, atât guvernele, cât și corporațiile s-au folosit de tehnologii tot mai sofisticate pentru a urmări, monitoriza și manipula oamenii. Cu toate acestea, dacă nu suntem precauți, epidemia ar putea marca un moment hotărâtor în istoria supravegherii. Nu numai că ar normaliza folosirea instrumentelor de supraveghere în masă în țările care le-au refuzat până acum, dar mai mult decât atât, ar semnifica o tranziție dramatică de la supravegherea non-invazivă la supravegherea invazivă. 

Astfel, când degetul tău a atins ecranul telefonului mobil și a accesat un link, guvernul a vrut să știe exact ce ai accesat. Odată cu apariția coronavirusului, interesele s-au schimbat. Guvernul vrea să-ți știe acum temperatura degetului și tensiunea arterială.

 

Măsura de urgență pentru budincă

 

Una dintre problemele referitoare la supraveghere cu care ne confruntăm este faptul că nimeni nu știe exact modul în care suntem supravegheați și cum vor evolua lucrurile în anii următori. Tehnologia supravegherii se dezvoltă cu o viteză incredibilă, iar ceea ce ni s-a părut de domeniul SF-ului acum 10 ani, în prezent nu ne mai surprinde. Să facem un exercițiu de imaginație: să ne gândim că un guvern ipotetic le impune cetățenilor să poarte o brățară biometrică, iar aceasta monitorizează temperatura corpului și pulsul, 24 de ore pe zi. Informațiile sunt mai apoi strânse și analizate de algoritmii guvernului. Algoritmii vor ști că ești bolnav înaintea ta și vor mai știi pe unde ai fost și cu cine te-ai întâlnit. Lanțul de infecții ar putea fi scurtat drastic, ba chiar oprit. Un astfel de sistem ar putea, teoretic, să oprească epidemia în câteva zile. Sună minunat, nu?

Dezavantajul este că această nouă metodă ar legitimiza un mod nou și terifiant de a supraveghea oamenii. Dacă ai ști, de exemplu, că am accesat un link aparținând de Fox News, în locul unui link aparținând de CNN, acest lucru ți-ar spune multe despre orientarea mea politică și poate chiar despre personalitatea mea. Dacă ai putea monitoriza cum mi se schimbă temperatura corpului, tensiunea arterială sau pulsul în timp ce urmăresc un videoclip, poți afla ce mă face să râd, să plâng sau să fiu foarte furios.

E crucial de reținut faptul că furia, bucuria, plictiseala și iubirea sunt fenomene biologice, precum febra sau tusea. Aceeași tehnologie care identifică tusea ar putea identifica și râsul. Dacă corporațiile și guvernele ar începe să ne culeagă datele biometrice în masă, ar ajunge să ne cunoască mai bine decât ne cunoaștem noi înșine, iar mai apoi ar putea nu numai să ne anticipeze emoțiile, ci să ne manipuleze aceste emoții și să ne vândă orice își doresc – fie acesta un produs sau un politician. Monitorizarea biometrică ar face ca tehnicile de piratare a datelor ale Cambridge Analytica să arate ca ceva din Epoca de Piatră. Imaginează-ți Coreea de Nord în anul 2030, toți cetățenii trebuie să poarte o brățară biometrică, 24 de ore pe zi. Dacă asculți un discurs al Marelui Lider și brățara măsoară semnalele pentru furie, ai pus-o.     

Bineînțeles, ai putea să fii de acord cu impunerea supravegherii prin brățări biometrice drept o măsură temporară, luată în contextul unei situații de criză. Măsura ar fi retrasă odată ce situația de urgență e gata. Cu toate acestea, măsurile temporare de urgență au prostul obicei de a rămâne active chiar și după ce situația de urgență se încheie, deoarece întotdeauna există o nouă criză care poate apărea. De exemplu, țara mea natală, Israel, a declarat stare de urgență în timpul Războiului de Independență din 1948, lucru care a justificat câteva măsuri temporare, precum cenzurarea presei, confiscarea de pământuri și chiar reglementarea procesului de producție a budincii (nu glumesc). Războiul de Independență a fost câștigat acum mult timp, însă Israel nu a declarat niciodată starea de urgență încheiată și a eșuat să retragă multele măsuri “temporare” din 1948 (măsura de urgență pentru budincă a fost, din fericire, retrasă în 2011).

Chiar și când infecțiile cu coronavirus vor fi pe zero, unele guverne, înfometate după informații private, vor susține că trebuie păstrate măsurile de supraveghere biometrice, deoarece se tem de un nou val de coronavirus, sau pentru că există o nouă genă de Ebola care se dezvoltă în Africa centrală, sau pentru că… ai prins ideea. În ultimii ani, a început să se desfășoare o mare luptă pentru intimitatea noastră. Criza dată de coronavirus ar putea reprezenta momentul hotărâtor pentru această situație. Dacă oamenii vor trebui să aleagă între intimitate și sănătate, vor alege, cel mai probabil, sănătatea.

 

Poliția săpunului

 

Rădăcina problemei este chiar momentul în care oamenii sunt puși să aleagă între intimitate sau sănătate, deoarece aceasta este o alegere falsă. Putem și ar trebui să beneficiem atât de intimitate, cât și de sănătate. Putem alege să ne protejăm sănătatea și să oprim epidemia cu coronavirus nu prin instituirea unui regim de supraveghere totalitarian, ci prin emanciparea cetățenilor. În săptămânile trecute, câteva dintre cele mai de succes eforturi pentru a izola epidemia cu coronavirus au avut loc în Coreea de Sud, Taiwan și Singapore. Deși aceste țări s-au folosit, într-o măsură, de aplicațiile de urmărire a populației, s-au bazat în cea mai mare parte pe testarea extensivă, raportarea onestă și pe cooperarea voită a unui public bine informat.          

Monitorizarea centralizată și pedepsele aspre nu sunt singura cale de a face oamenii să se conformeze regulilor. Când oamenilor li se dau date științifice și aceștia au încredere în autoritățile care le transmite aceste informații, cetățenii pot să facă lucrul corect fără a fi nevoie de un Big Brother care să le urmărească acțiunile. O populație motivată inerent și bine informată e mult mai puternică și eficientă decât una puternic regulată și ignorantă. 

Gândește-te, de exemplu, când te speli pe mâini cu săpun. Acesta a fost unul dintre cele mai importante avansuri din igiena oamenilor. Această simplă acțiune salvează milioane de vieți anual. În timp ce noi nu îi dăm mare importanță, abia în secolul al 19-lea au descoperit oamenii de știință importanța de a ne spăla cu săpun. În trecut, chiar doctorii și infirmierele treceau de la o intervenție chirurgicală la alta fără a se spăla pe mâini. Astăzi, miliarde de oameni se spală zilnic pe mâini nu pentru că le este frică de poliția săpunului, ci pentru că înțeleg adevărul. Îmi spăl mâinile cu săpun pentru că am auzit de virusuri și bacterii, înțeleg că aceste organisme mici cauzează boli și știu că săpunul le poate înlătura. 

Pentru a ajunge la un așa nivel de conformitate și cooperare, ai nevoie de încredere. Oamenii trebuie să aibă încredere în știință, în autoritățile publice și în media. În ultimii câțiva ani, unii politicieni iresponsabili au diminuat în mod intenționat încrederea în știință, autorități publice și media. Acum, aceiași politicieni iresponsabili sunt tentați să urmeze calea autoritarismului, susținând că nu ne putem avea încredere ca publicul să facă lucrul corect. 

În vremuri normale, încrederea care a fost erodată timp de ani de zile nu mai poate fi reconstruită peste noapte. Dar acestea nu sunt vremuri normale. În momente de criză, gândirile și ele se pot schimba foarte repede. Te poți afla în certuri aprige cu frații tăi timp de ani de zile, dar când are loc o situație de urgență, descoperi un puț ascuns, plin de încredere și pace, și săriți să vă ajutați reciproc. În loc să se construiască un regim de supraveghere, nu e prea târziu să se reconstruiască încrederea oamenilor în știință, autorități publice și media. Bineînțeles, ar trebui să ne folosim și de noile tehnologii, dar aceste tehnologii ar trebui să emancipeze cetățenii. Sunt de acord să îmi fie monitorizate temperatura corpului și tensiunea arterială, dar aceste informații nu ar trebui folosite pentru a crea un guvern atotputernic. Aceste informații ar trebui să îmi permită mie să iau decizii personale mai bine informate și, de asemenea, să tragă la răspundere guvernul pentru deciziile pe care le-a luat. 

Dacă mi-aș putea monitoriza propria condiție medicală, 24 de ore pe zi, aș afla nu numai dacă sunt un posibil pericol pentru cei din jur, ci și ce obiceiuri personale contribuie la starea mea de sănătate. De asemenea, dacă aș putea accesa și analiza statistici de încredere referitoare la răspândirea coronavirusului, aș putea decide singur dacă guvernul îmi oferă informații adevărate și dacă adoptă măsurile corecte pentru a combate epidemia. Când vine vorba despre supraveghere, reține faptul că aceeași tehnologie de monitorizare poate fi folosită nu numai de guverne pentru a urmări oamenii, ci și oamenii pot urmări guvernele.

Astfel, epidemia cauzată de coronavirus reprezintă un test important pentru cetățeni. În zilele care urmează, fiecare din noi ar trebui să aleagă să aibă încredere în datele științifice și în experții din sistemul medical în locul teoriilor conspiraționiste nefondate și a politicienilor a căror interese sunt doar ei înșiși. Dacă nu luăm deciziile corecte, s-ar putea să ne pierdem cele mai valoroase libertăți, crezând că aceasta e singura cale sigură pentru a ne menține sănătatea.

 

Avem nevoie de un plan global

 

A doua decizie importantă cu care ne confruntăm este alegerea între izolare naționalistă sau solidaritate globală. Atât epidemia în sine, cât și criza economică care rezultă din aceasta sunt probleme globale. Ele pot fi rezolvate în mod eficient numai prin cooperare globală. 

În primul și cel mai important rând, pentru a combate virusul trebuie să împărtășim informații la nivel global. Acesta este marele avantaj pe care oamenii îl au asupra virusurilor. Un coronavirus din China și un coronavirus din S.U.A. nu pot discuta cele mai eficiente metode prin care pot infecta oamenii, dar China poate da Statelor Unite ale Americii lecții valoroase despre virus și cum să îl gestioneze. Lucrurile pe care un doctor italian le descoperă în Milano dimineața, pot salva vieți în Tehran pâna la sfârșitul acelei zile. Dacă guvernul Regatului Unit ezită între diferite măsuri, poate primi sfaturi de la coreenii care au trecut prin aceeași dilemă acum o lună. Ca aceste lucruri să se întâmple, avem nevoie de un spirit global de cooperare și încredere. 

Statele ar trebui să fie dispuse să împărtășească voit informațiile pe care le au și să fie respectuoase atunci când cer ajutorul altora, de asemenea ar trebui să poată avea încredere în informațiile și sfaturile pe care le primesc. Mai avem nevoie și de un efort global pentru a produce și distribui echipamente medicale, în special kit-uri de testare și aparate de ventilație pentru plămâni. În loc ca fiecare țară să concentreze un efort local și să strângă cât mai multe resurse, un efort global coordonat ar accelera producția și ar asigura o distribuire corectă a resurselor salvatoare de vieți. Așa cum țările naționalizează industriile de bază în timpul unor războaie, războiul purtat de oameni împotriva coronavirusului ar trebui să ne impună o “umanizare” a liniilor cruciale de producție. O țară bogată, cu puține cazuri de coronavirus ar trebui să fie dispusă să trimită echipamente medicale unei țări mai sărace, cu multe cazuri de infectați, având încredere că dacă la rândul ei va avea nevoie de ajutor, alte țări i-l vor oferi.  

De asemenea, ne putem gândi la un efort global de a strânge personal medical. Țările mai puțin afectate ar putea trimite personal medical în zonele cele mai afectate din lume atât pentru a oferi ajutor în momentele cele mai grele, cât și pentru a dobândi experiență valoroasă. Dacă mai departe în timp direcția epidemiei se schimbă, ajutorul poate curge și în celălalt sens. 

Cooperarea globală este la fel de necesară și pe dimensiunea economică. Având în vedere starea globală a economiei și a lanțurilor de aprovizionare, dacă fiecare guvern ar acționa pe cont propriu, rezultatele ar duce la haos și o criză agravată. Avem nevoie de un plan de acțiune global și avem nevoie de el rapid. 

O altă necesitate este ajungerea la un consens global comun cu privire la călătorii. Suspendarea tuturor călătoriilor internaționale pentru luni întregi va cauza greutăți imense și va încurca lupta împotriva coronavirusului. Țările trebuie să coopereze pentru a permite unor categorii importante de indivizi să treacă granițele: oameni de știință, doctori, jurnaliști, politicieni, oameni de afaceri. Acest lucru se poate face prin ajungerea la un comun acord referitor la atenta verificare a acestor oameni de către țara lor natală. Dacă știi că doar oamenilor atent verificați li s-a permis să călătorească, atunci s-ar putea să îi accepți mai ușor în țara ta.

Din păcate, în prezent, țările fac prea puține dintre aceste lucruri. O paralizie colectivă a cuprins comunitatea internațională. Par să nu fie adulți în cameră. Ne-am fi așteptat ca până acum să fi avut deja loc o întâlnire de urgență cu toți liderii globali pentru a pune la punct un plan de acțiune. Liderii din G7 au reușit să organizeze o videoconferință abia săptămâna aceasta și nu a fost elaborat niciun plan de acest gen. 

În timpul unor crize globale trecute – de exemplu, criza economică din 2008 sau epidemia cu Ebola din 2014 – S.U.A. și-a asumat rolul de lider global. Dar administrația actuală a renunțat la rolul de lider. A făcut foarte clar faptul că e mai importantă măreția Americii decât viitorul umanității. 

Administrația S.U.A. și-a abandonat până și cei mai apropiați aliați. Când a interzis toate călătoriile din UE, nu s-a deranjat nici măcar să anunțe acest lucru în mod anticipat – să nu mai menționăm faptul că nu s-a consultat cu UE în legătură cu această măsură drastică. A produs un scandal enorm cu Germania când, aparent, ar fi oferit un miliard de dolari unei companii farmaceutice germane pentru drepturi totale asupra unui vaccin nou pentru Covid-19. Chiar dacă administrația actuală își schimbă atitudinea și pune la punct un plan global de acțiune, puțini vor fi cei care îl vor urma pe un lider care nu își asumă niciodată răspunderea, nu își recunoaște greșelile și care, în mod frecvent, își asumă toate meritele, iar vina o atribuie mereu altora. 

Dacă golul lăsat de S.U.A. nu va fi înlocuit de către alte țări, nu numai că va fi mult mai greu să oprim epidemia actuală, dar efectele ei vor continua să otrăvească relațiile internaționale pentru mulți ani de acum încolo. Cu toate acestea, fiecare criză e și o oportunitate. Trebuie să sperăm că epidemia actuală va ajuta omenirea să realizeze pericolul acut reprezentat de dezbinarea globală. 

Omenirea trebuie să ia o decizie. Vom continua pe calea dezbinării sau vom adopta calea solidarității globale? Dacă vom alege dezbinarea, nu numai că această criză se va prelungi, dar va rezulta, probabil, în catastrofe și mai mari în viitor. Dacă alegem solidaritatea globală, vom avea partea nu numai de o victorie împotriva coronavirusului, ci și împotriva tuturor viitoarelor epidemii și crize care ar mai putea lovi omenirea în secolul 21.

 

Hai să stăm #ImpreunaAcasa. În siguranță. Informați corect. Cu armonie.