Pentru cei mai mulți dintre noi, temele, notele și ședințele cu părinții erau motiv de stres. 

Unii poate au avut parte de mai puțin perfecționism și mai puțină severitate și au reușit să se concentreze mai mult pe pasiunile lor, pe materiile școlare la care se pricepeau foarte bine.

Însă ceilalți, cea mai mare parte dintre noi, am trăit sub imperiul notelor mari și premiilor cu coroniță. Iar asta venea cu multă presiune, multă frică și chiar cu pedepse. 

Mulți dintre cei ajunși adulți mai au și azi coșmaruri cu teza la franceză sau lucrarea la mate, deși au terminat școala sau liceul deja de ani buni… 

Și poate acum înțelegem în mod rațional că părinții noștri ne voiau binele, însă până să ajungem mari, am adunat în noi frustrare, blocaje sau răni emoționale care ne-au pus uneori piedici în drumul nostru spre succes. 

Acum, și mai ales de când cu școala online, vedem și noi cum teama pentru un viitor nesigur, împletită cu dorința de a avea copii responsabili și cu o educație aleasă, ne pune în fața unor situații în care ne e greu să rămânem calmi. 

Ajungem poate prea des să ne pierdem cumpătul și ies la iveală acele voci pe care le-am auzit și noi, în copilărie. 

Realitatea este că tot contextul actual a zguduit din temelii sistemul educațional și ne-a făcut să regândim ce înseamnă, de fapt, educația, învățarea, și ne-a arătat că din ce în ce mai mult, felul în care se conturează viitorul academic al copiilor noștri este în mâinile noastre. 

Și nu suntem singurii care trec prin asta. În lume, în acest moment, peste 94% dintre elevii și studenții de pe întreg globul, mai exact 1.6 miliarde de persoane, resimt pe pielea lor efectele negative ale pandemiei. În peste 190 de țări de pe toate continentele, copiii și părinții caută să se adapteze la felul în care arată acum educația, per ansamblu. 

Dar ce ne facem acum când rolurile s-au diluat și am ajuns să fim din ce în ce mai mult paznicii temelor copiilor noștri și mai puțin zânele bune, gardienii fanteziilor și viselor lor copilărești?

Cum facem să rămânem aproape de ei, fără să transformăm relația părinte-copil în timp de teme, în loc să fie timp de conectare?

Împreună cu partenerii noștri, Eurolife FFH Asigurări, aș vrea să îți ofer 4 tehnici simple, dar de un real folos, cu impact mare pe termen lung, care să te ajute să ai un copil responsabil, care nu fuge de teme, fără să ajungeți la ceartă sau lacrimi.

Înainte de orice, oferă-i timp de conectare copilului în fiecare zi. 

Arată-i că-l iubești, ia-l în brațe, dă-i pupici și joacă-te cu el jocuri care îi plac lui. Și nu, nu trebuie să fie ore întregi de joacă, ci puteți seta o alarmă la 30 sau 50 de minute, în funcție de timpul pe care îl ai la dispoziție. 

Lasă-l să aleagă ce i-ar face plăcere să faceți împreună. 

Cu siguranță îi strălucesc ochii atunci când aude de o anume activitate, ca lego sau desenat ponei. 

Pune telefonul deoparte și intră în lumea celui mic, joacă-te și arată-i că ești acolo doar pentru el. Arată-i că el contează și timpul împreună e valoros pentru tine. 

Cooperarea și pofta de învățare vin mai ușor pe fondul unui mediu emoțional sigur.

Pune întrebări legat de ceea ce învață la școală și ascultă-l cu adevărat. 

Roagă-l să-ți povestească ce a învățat nou și cere-i să-ți explice cum a înțeles el anumite concepte și ce îi place sau chiar ce nu-i place legat de un subiect. 

E important să nu îi corectezi fiecare greșeală sau să-i spui: ”Uite că n-ai înțeles corect!”, pentru că acest lucru îi va tăia din avânt și dorința de a povesti scade. Ce poți face, în schimb, este să îl rogi să îți arate manualul, de exemplu, și să parcurgeți din nou informația împreună. 

Faptul că se simte ascultat îl ajută să-și păstreze entuziasmul și să vrea să știe din ce în ce mai mult pentru că îi dă o stare de bine, nu din frica de note mici sau chiar frica de a nu te dezamăgi.

Învață-l să se ajute singur.

În loc să îți pierzi răbdarea pentru că te întrerupe constant când lucrezi ca să-l ajuți la teme, arată-i unde poate găsi anumite informații. 

Cumpărați dicționare explicative, dicționare de sinonime sau cărți de ortografie. Dacă e mai la îndemână, puteți folosi site-uri de specialitate. Deși iubesc cărțile în format fizic, sunt de părere că pentru învățare, ne putem folosi de orice resursă ne este la îndemână. 

Arată-i cum să le folosească și faceți o regulă din asta: ”Dacă ai o nelămurire, întâi cauți soluția aici sau aici, și dacă nu o găsești, te ajut eu cu drag.”

Îi hrănești astfel încrederea în forțele proprii și capacitatea de a găsi soluții, fără să depindă mereu de altcineva. 

Al 4 lea lucru pe care te sfătuiesc să-l faci este să legi activitatea preferată a celui mic de învățare.

De exemplu, să spunem că iubește dinozaurii. Ce ai putea face este să citești cu el despre asta, să urmăriți documentare despre  dinozauri, eventual să fie în engleză sau o altă limbă străină, și să traduceți împreună cuvinte.

Provoacă-l să construiască un vulcan și să recreeze un habitat al dinozaurilor, așa cum a văzut în cărți. Învățarea are loc mult mai ușor când se întâmplă cu plăcere, cu distracție. Asta nu înseamnă că nu e un lucru serios sau că munca pentru a ajunge la rezultat este mai puțin… muncă. 

Copiii nu urăsc să învețe și nici nu sunt neatenți. Ei sunt într-un proces constant de învățare și, de aceea, felul în care reacționăm la greșeală și felul în care îi ajutăm să se organizeze în spațiul și timpul lor de lucru va face diferența și în viitor. 

Și tot din grijă pentru viitor, înainte să mergi să pui în aplicare tehnicile de mai sus, te invit să arunci un ochi pe pagina prietenilor de la Eurolife FFH Asigurari. Ei vor să le fie alături părinților pe termen lung și vor să le vină în ajutor cu  o asigurare de viață cu componentă de economisire. Este vorba despre asigurarea PRIMA, o asigurare All Inclusive pentru copii și părinți. Un produs complet ce îmbină protectia unei asigurări de viață cu economisirea, cheltuieli medicale și pierderea locului de muncă, disponibilă exclusiv online.  E un contract sigur, garantat, care vine cu imense beneficii pe care le puteți consulta pe https://bit.ly/35pDV7a .

Cele bune ție, 

Urania Cremene