Căutăm un Consultant în aplicații mobile cu experiență în product-market fit

Dacă ești un Consultant care a ajutat alte aplicații, web sau mobile, să găsească potrivirea dintre produs și piață (product-market fit), atunci acest mesaj este pentru tine.

Iar dacă nu ești consultantul pe care îl căutăm… poți câștiga €500 dacă ne recomanzi omul cu care vom ajunge să lucrăm! Citește tot mesajul pentru a afla cum.

Povestea noastră și cum a evoluat All About Parenting în timp

Numele meu este Urania Cremene, iar povestea All About Parenting pentru mine a început acum mai bine de 10 ani, odată cu prima certificare internațională ca Expert în Parenting.

În acel moment nu exista ideea de expert în Parenting în România. Domeniul acesta era, la vremea respectivă, un pionierat, multă lume considerând că nu are nevoie să învețe cum să își crească mai bine copiii. Încă mai avem de lucrat la această percepție…

Începând cu același an în care s-a născut fiul meu, 2010, am oferit seminarii pentru 10-12 persoane, învățându-i pe părinți cum să își rezolve problemele de zi cu zi şi cum să crească un copil independent. Workshop-urile durau două zile, întotdeauna în week-end. Îmi aduc aminte că la primul workshop pe care l-am susținut încă alăptam (în pauze).

Destul de repede am realizat că aceasta este misiunea mea și că parentingul va deveni mai mult decât o profesie, va deveni vocație. Într-un timp scurt, misiunea mea s-a conturat: să ajung la cât mai mulți părinți din România și să-i ajut, prin informații valoroase și eficiente, să aibă o relație echilibrată cu copiii lor, să-i crească conștient, în așa fel încât lumea lor de mâine să fie mai bună decât este a noastră astăzi.

Așa s-a născut prima metodologie de parenting creată în România și primul program de parenting online cu durata de 10 luni, pe principiul că, așa cum sunt necesare 9 luni pentru a aduce un copil pe lume, ar fi de bun simț să înveți cel puțin tot atât timp cum să îl crești o viață.

În 4 ani, am ajuns de la a fi singură „pe plantație” la a lucra cu peste 30 de oameni absolut minunați. În prezent, echipa All About Parenting numără aproape 50 de persoane, 7 naționalități diferite, 4 limbi în care suntem prezenți și clienți din întreaga lume.  

Împreună cu ceilalți traineri All About Parenting am întâlnit în ultimii 3 ani peste 250.000 de părinți care au participat la seminariile pe care le-am oferit gratuit, online și offline.

În prezent, avem peste 300.000 de părinți care ne citesc săptămânal e-mail-urile sau ne urmăresc pe Facebook și încă peste 15.000 de părinți care au parcurs programul online All About Parenting pentru a-și crește diferit copiii.

Însă, poate cel mai satisfăcător lucru în dezvoltarea All About Parenting ca organizație este să vedem că ceva creat în România este apreciat peste hotare și schimbă viețile altor părinți care nu vorbesc limba română. Polonezi, englezi, canadieni, britanici, germani, ruși și, nu în ultimul rând, azeri.

De unde ideea cu aplicația de mobil și Ce vrem să realizăm în viitor la All About Parenting

Deși pare că avem realizări notabile, pentru a putea ajuta cu adevărat o întreagă generație de părinți să își crească copiii altfel, trebuie să ne folosim de noile tehnologii și să venim mai aproape de ei, în locuri în care părinții stau acum.

Din păcate, nu există în România o aplicație specială pentru părinți, care să-i unească, să se ajute între ei, să le ofere soluții punctuale la problemele pe care le au, sau să poată să găsească cele mai bune locuri în care să iasă cu copiii.

Iar acesta este unul dintre motivele pentru care foarte mulți părinți se simt singuri, se simt copleșiți și, mai ales, se simt ciudat dacă încearcă să își crească copiii diferit de ceilalți. De exemplu, să nu folosească mita (“dacă ești cuminte, îți dau xyz”), să nu recurgă la amenințări (“dacă nu faci, îți iau xyz”) sau la minciuni (“o să facem mâine”). Să construiască copiilor o stimă de sine puternică, să le ofere conectarea emoțională de care au nevoie și independența pe care ar trebui să o aibă un viitor adult pentru ca apoi, când ajunge să își ia viața în propriile mâini, să nu fie un simplu pion care urmează regulile puse de alții, ci să fie un lider independent care face mâine o Românie mai bună, o lume mai bună.

De aceea, ne-am propus în urmă cu 2 ani să creăm această aplicație, cu ambiția de a fi cea mai bună aplicație pentru părinții din România și poate chiar mai mult.

Am lucrat timp de 2 ani cu o echipă de programatori geniali și am transformat ideea în realitate. În prezent aplicația are 4 părți mari. 

Prima parte creează contextul unei comunități în care părinții să găsească alți părinți cu copii de aceeași vârstă cu ai lor, în apropierea lor. Copiii au nevoie de alți copii și părinții au nevoie de alți părinți. În online e mai ușor să observi părinți care îți plac, cu aceleași valori și principii, și e ușor și să începi o conversație.

Pentru că sunt în aceeași zonă, se pot întâlni și copiii pot relaționa între ei. Sunt prea mulți copii singuri, iar contextul pandemiei a subliniat cât de mult au nevoie copiii să interacționeze cu alți copii. Pentru ei nu funcționează doar “lecții pe Zoom”.

Cât de fain ar fi să poți intra într-o aplicație, să trimiți un mesaj părinților din apropiere, care au copii în jurul vârstei de 5 ani și să întrebi “Cine iese în parc la ora 17?”

A doua parte a aplicației creează contextul comunicării unu-la-unu și în grup, într-un mod similar cu WhatsApp. Din păcate, WhatsApp devine din ce în ce mai aglomerat și mai puțin sigur. Însă acum, aproape fiecare familie are un grup de WhatsApp unde împărtășește poze cu copiii. Nu știm dacă WhatsApp va rămâne așa sau se va schimba foarte mult odată cu introducerea serviciilor de publicitate a Facebook.

Viziunea noastră este ca aceste grupuri de familie să treacă în Parents (sau să se formeze direct acolo) pentru că vom reuși să oferim părinților ceva mai bun și mai sigur decat oferă WhatsApp.

A treia parte a aplicației este un jurnal foto cu ajutorul căruia părinții vor putea aduna momentele faine din viața copilului și a familiei și le vor putea împărtăși numai cu cei dragi. Victorii unice din viața copilului – cum sunt momentele când a început să vorbească, când a început să meargă – vor putea fi salvate în acest jurnal foto care să arate frumos și curat. Părinții ar avea siguranța că pozele lor nu vor ajunge pe rețele sociale, dar totuși le-ar păstra undeva organizat și ar putea să le împărtășească cu cei apropiați.

O mamă ar putea face cadou copilului ei adolescent acest jurnal cu cele mai frumoase momente. Va fi ceva de neprețuit, peste ani.

Cu o lună în urmă am făcut un experiment direct din aplicație și am rugat mamele să posteze câte un filmuleț cu copiii care răspund atunci când li se spune “Te iubesc”. Am avut zeci de filmulețe postate. Ne-am dat seama că peste 30 de ani, pentru fiecare copil care acum are 3, 4 sau 5 ani, aceste video-uri scurte în care mama lor, tânără și frumoasă, le spune “te iubesc” iar ei răspund, vor fi pur și simplu de neprețuit.

A patra parte a aplicației oferă un context de învățare în care părinții pot să parcurgă programul All About Parenting, dar pot și să caute soluții rapide la problemele de zi cu zi. Pot căuta după probleme specifice cum sunt “certurile între frați” și să găsească un video care să le spună ce să facă imediat. Desigur, dacă vor vrea o abordare completă cu cap și coadă, vor urmări un curs video de 3 ore despre Conflictele între Frați, direct din aplicație. Însă, părinții vor avea ambele variante: și soluții rapide pe termen scurt și soluții complete.

Aceasta este și modalitatea de monetizare a aplicației. Nu vom vinde datele utilizatorilor în niciun fel. În schimb, vom vinde în continuare educație pentru părinți, ceea ce facem cu din ce în ce mai mult succes, de peste 7 ani. 

Știm că am încălcat de la bun început toate principiile “lean start-up”. Nu am pornit de la un MVP pe care să iterăm și să “testăm” ca să vedem ce merge. În schimb, am pariat pe funcții care știm că funcționează (pentru că părinții le folosesc în alte servicii ca Facebook, Instagram, WhatsApp sau Google Photos) și vrem să le facem mai bine decât ei, dar și mai personalizat pentru că ne adresăm doar părinților. 

Ne-am angajat să facem această aplicație să funcționeze și suntem pregătiți să investim în continuare energie, timp și bani până când o vom transforma în ceva extraordinar.

Și de aceea avem nevoie de tine.

Chiar dacă muncim foarte disciplinat și facem tot ce ține de noi, știm că cineva care “a mai fost pe acolo” poate să ne ajute să scurtăm foarte mult drumul, pur și simplu pentru că nu mai trebuie să “testeze” multe cărări care știe că nu duc nicăieri.

Despre tine

Persoana pe care o căutăm a mai făcut deja lucruri similare, adică a ajutat alte aplicații (de web sau de mobil) să găsească product-market fit și poate oferi referințe care să confirme acest lucru.

Cel mai probabil nu există un “sos magic”, ci o serie de decizii bune cumulate, dar persoana pe care o căutăm are deja un proces prin care poate să ne ghideze pentru a obține această potrivire dintre produs și piață, în loc să încercăm ba la stânga, ba la dreapta, fără nicio strategie.

Obiectivul nostru este simplu și clar. Evident, ceea ce e simplu nu este și ușor.

Vrem să obținem o retenție de peste 50%, după 4 săptămâni.

Adică, din cei care își fac cont confirmat, după 4 săptămâni să mai folosească aplicația peste 50% dintre ei, cu o frecvență de o dată la 2-3 zile (sau chiar zilnic).

Ca să obținem acest obiectiv ambițios va trebui să știm ce îi face pe părinți să intre în aplicație, care sunt triggerele externe, care sunt triggerele interne, ș.a.m.d.

Deocamdată suntem într-o situație privilegiată pentru că în fiecare lună intră în aplicație peste 500 de clienți care au achiziționat programul All About Parenting. Asta înseamnă că avem o categorie de utilizatori calificați și motivati (pentru că plătesc pentru a parcurge programul în aplicație).

Cu alte cuvinte, avem utilizatori reali, oameni cu care putem interacționa și care pot să ne ofere feedback la îmbunătățirile pe care le vom face în aplicație.

Cum aplici

Trimite un email colegei mele Teo la echipa@allaboutparenting.ro și răspunde la următoarele întrebări:

  1. Ce experiență și ce abilități ai pentru obiectivele descrise mai sus?
  1. Ce te-a convins să vrei să lucrezi cu noi?
  1. Cum ai aflat de acest rol?

Cu cât mai detaliate răspunsurile la primele 2 întrebări, cu atât mai bine.

Ce urmează după ce aplici

Fiecare email de aplicare va primi un răspuns (fie el negativ sau pozitiv). Dacă răspunsul este pozitiv, te vom ruga să te programezi la un interviu online de 30 de minute.

Dacă după acest interviu considerăm că poți fi persoana potrivită, atunci vom avea un interviu detaliat de 2 ore. Însă, e un altfel de interviu. Adică tu ne vei lua un interviu și ne vei putea pune toate întrebările la care ai nevoie de răspunsuri. 

Apoi, îți vei construi o strategie pentru primele 3 luni și o vei prezenta lui Teo.

Dacă toate lucrurile sunt ok, veți discuta despre o ofertă atractivă de recompensare (atât o sumă lunară, cât și un “comision de succes”).

Dacă performanța este cea asumată (sau aproape de cea asumată), atunci avem începutul unei prietenii pe termen lung.

Așa că, dacă bifezi toate punctele enumerate anterior, te invit să aplici pentru că abia aștept să te cunosc!

P.S. “Se oferă recompensă!” 🙂

Dacă ajungem să lucrăm cu persoana recomandată de tine, tu vei primi €500.

Am plăti oricum o sumă de bani unei agenții de recrutare - de aceea cred că e mai bine ca această sumă să meargă către cineva din comunitatea părinților care mă urmăresc.

Până acum, am plătit cu drag mai mult de 10 persoane care ne-au recomandat colegi extraordinari.

© Copyright 2021 All About Parenting

Te anunțămcând încep înscrierile

Te anunțămcând încep înscrierile

Completează datele tale și noi te vom anunța pe email

Îți mulțumesc pentru răspunsul tău! În curând te voi anunța când are loc următorul seminar. Fii cu ochii pe Inbox!