Armonia familiei este însă mai importantă ca oricând. Cum o păstrezi? Cum îi explici celui mic că va ajunge oricum Moșul la el acasă în acest an de distanțare socială? Ce activități faci cu copiii astfel încât toată lumea să fie fericită și să simtă bucuria...
Anul care a trecut a fost provocator din foarte multe puncte de vedere. Felul în care socializăm, felul în care muncim, felul în care ne petrecem timpul liber și felul în care copiii noștri învață, toate aceste lucruri au fost date peste cap și ne-au provocat să...
Școala online a început să-și găsească din ce în ce mai mult locul în vocabularul și în viețile noastre. Copiilor le vine aproape natural să se îndrepte dimineața spre laptop sau tabletă, în loc să-și pregătească ghiozdanele. Mulți dintre ei au dat uniforma școlară...
Pentru cei mai mulți dintre noi, temele, notele și ședințele cu părinții erau motiv de stres. Unii poate au avut parte de mai puțin perfecționism și mai puțină severitate și au reușit să se concentreze mai mult pe pasiunile lor, pe materiile școlare la care se...
Evoluția pandemiei ne-a adus în fața unei noi provocări: școala online. Acasă suntem mai nou și profesori și un fel de gardieni ai celor mici pentru a ne asigura ca aceștia participă activ la orele online. În condițiile date, rolul părintelui este...
Lumea se schimbă cu o viteză covârșitoare. La fel de repede se schimbă și felul în care facem educație. Dacă înainte zicala era ”Ai carte, ai parte!”, acum ne îndreptăm cu pași repezi spre o epocă în care ”Dacă ai tabletă, ai parte de carte!”. Vreme de mai multe...
Prin continuarea navigării pe acest site, sunteți de acord cu Politica de utilizare cookies. Alege cookiesAccept
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
Acest website foloseste cookie-uri pentru imbunatatirea experientei pe perioada navigarii pe website. Dintre aceste cookie-uri, cookie-urile care intra in categoria celor necesare sunt stocate in browser-ul dumneavoastra intrucat sunt esentiale pentru buna functionare a functionalitatilor de baza ale website-ului. Folosim de asemenea cookie-uri plasate de terti care ne ajuta in analiza si intelegerea modului in care folositi acest website. Aceste cookie-uri vor fi stocate in browser doar cu acordul dumneavoastra. Aveti de asemenea optiunea sa renuntati la aceste cookie-uri. Renuntarea la unele dintre aceste cookie-uri va poate afecta experienta de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esentiale pentru buna functionare a website-ului. Aceasta categorie include cookie-urile care asigura functionalitatile de baza si cele de securitate ale website-ului. Aceste cookie-uri nu stocheaza nicio informatie personala.
Orice cookie care nu este necesar bunei functionari a website-ului si este folosit in mod specific pentru colectarea datelor personale ale user-ului prin Analytics, reclamei, alt continut incorporat sunt denumite cookie-uri nenecesare.