Poate nu ai ajuns inca in momentul in care puiul tau experimenteaza frici pe care sa le poata verbaliza, dar te-ai gandit cum il vei ajuta cand acestea vor aparea?
Iar daca ai trecut deja printr-un asemenea episod, care a fost reactia ta?
Bau-bau, monstrul din dulap sau cel de sub pat, intunericul, un obiect cu o anumita forma sau un anumit loc.
Atunci cand asemenea frici apar, tendinta majoritatii parintilor este sa le “rationalizeze”.
Adica sa adreseze intrebari de tipul: De unde a aparut bau-bau? Dar cum ai aflat de el? De ce iti este frica de el?
Asa cum este si firesc, de putine ori un copil reuseste sa ofere raspunsuri relevante la aceste intrebari, pentru ca abilitatea lui de a avea un proces logic in gandire se dezvolta doar la o anumita varsta.
Tocmai de aceea, este foarte greu sa il convingem ca temerea lui nu este reala si ca nu are de ce sa poarte in el aceasta teama.
Concret, in mintea lui exista acel bau-bau. In lumea copilului el este la fel de real precum o persoana din familie.
Si atunci ce e de facut?
E bine sa empatizam cu copilul, sa acceptam ca, in mintea si in realitatea lui, acest “monstru” exista. Fara sa il mintim, spunand ca si noi il vedem si fara inventii ce au rolul de a-l face sa dispara.
Copilul are nevoie sa stie ca parintele lui il intelege si, mai ales, ca el este acolo pentru ca, impreuna, sa gaseasca o solutie pentru situatia respectiva.
Pe langa aceste frici pe care noi, adultii, le numim irationale, mai exista o serie de frici care iau nastere tocmai din dorinta de a ne proteja copilul.
Vrem sa il ferim de realitati mai dure sau chiar tragice, precum accidentele rutiere sau diverse conflicte in trafic, doar ca de multe ori el a vazut ce s-a intamplat. Si nu stie sa isi explice singur ce a vazut sau, si mai grav, noi nu ii explicam ce a vazut.
Fiind repezit sau tras cu forta din acel context, copilul înțelege că e ceva greșit, ceva rău, ceva ce n-ar fi trebuit să vadă.
Iar astfel de episoade pot aduce dupa ele cosmaruri, frici, stari de stress, inchiderea in sine a copilului si alte asemenea consecinte.
Cum sa reactionam la o astfel de intamplare pentru a evita consecinte precum cele de mai sus?
Asculta conversatia mea cu Adriana Titieni in cel mai recent episod de Podcast.
Vei gasi exemple concrete si vorbesc chiar si despre modelul pe care il propun eu pentru a gestiona frica de esec, una dintre cele mai paralizante frici ale parintilor.
Video-ul de mai jos este primul dintr-o serie de video-uri pe care urmeaza sa le publicam, pe parcursul urmatoarelor luni.
Si sunt foarte bucuroasa ca il pot impartasi cu tine! ?
Prietenii mei, de la Regina Maria – Reteaua Privata de Sanatate, au venit spre mine cu o idee foarte interesanta: sa avem mai multe intalniri in care sa vorbim despre subiecte pe care parintii le abordeaza cel mai des, fie in seminariile pe care le sustin eu, in tara, fie in cabinetele medicilor care au grija de sanatatea familiilor noastre.
Si pentru ca discutiile noastre au atins subiecte cel putin interesante, am decis sa le filmam si sa le impartasim cu tine si cu toti parintii care isi doresc sa afle informatiile.
Primul video este despre cum convingem copilul sa aiba obiceiuri alimentare sanatoase.
Am considerat ca este un subiect important si foarte potrivit momentului, mai ales ca a inceput scoala si avem nevoie sa stim ca ai nostri copii isi pastreaza obiceiurile alimentare, sanatoase, pe care le-am insuflat noi acasa si nu aluneca in tentatia gustarilor nesanatoase de la chioscul de langa scoala.
Te intereseaza acest subiect?
Te invit sa afli cum fac eu ca sa incurajez obiceiurile alimentare sanatoase si ce poti face tu ca sa eviti tensiunile in familia ta pe acest subiect.
P.S. Ai si tu idei despre cum putem sa ii invatam pe copiii nostri sa aiba obiceiuri alimentare sanatoase? Poti sa scrii opinia ta in sectiunea de comentarii, de sub video.
Poate ca deja ai ales scoala pentru copilul tau. Sau poate acest lucru se va intampla anul viitor…
Bucurie si entuziasm, pe de o parte.
Tensiune si temeri, pe de alta parte.
Noi, parintii, avem de luat o decizie foarte importanta atunci cand copiii nostri incep scoala.
Pentru ca stim ca experienta scolii va cantari greu in formarea adultului de maine, ne dorim sa alegem scoala ideala.
Pe ce criterii aleg scoala copilului meu?
Ce factori ar trebui sa iau in calcul?
Mediul privat sau o scoala de stat?
In discutiile mele cu parinti din toata tara aud de foarte multe ori aceste intrebari. Iar raspunsurile sunt foarte complexe.
Cred, in primul rand, ca cel mai “sanatos” este sa plecam de la ce i se potriveste copilului, si nu de la o institutie in sine.
Pentru un copil care are o nevoie mare de conectare, pentru care relatiile sunt foarte importante, de exemplu, ar fi mai potrivit un mediu restrans, cu putini copii, in detrimentul unei clase cu 30 de copii.
In al doilea rand, este foarte important sa dezvoltam o relatie de incredere cu educatorul copilului nostru.
Si cum fac eu, ca parinte, sa combin eficient educatia pe care am facut-o pana acum acasa, cu sistemul scolar?
Acest lucru se intampla prin discutii deschise, care sa ne ajute sa aflam detalii despre:
filosofia scolii respective
cum este privita si implementata comunicarea intre cadrele didactice si copii
cum se stabilesc regulile si ce se intampla, daca sunt incalcate
cum sunt gandite si aplicate consecintele etc.
Parintele si cadrul didactic au nevoie sa fie pe aceeasi lungime de unda, iar copilul observa acest lucru si beneficiaza de pe urma unei relatii armonioase intre adultii care ii ofera educatia de care are nevoie.
Urania, dar cum facem cu temele de casa?
Ii ajutam pe copii la teme?
Cat de mult intervenim noi, parintii?
Dar… sunt necesare temele?
Si lista poate continua… 🙂
Despre toate acestea și alte detalii am discutat cu Adriana în cel mai recent episod de Podcast.
Te invit sa il asculti chiar acum si sa afli raspunsurile mele la intrebarile de mai sus.
Acum cativa ani, lucram în departamentul de resurse umane al unei firme din București.
Intr-o zi stateam in birou si, la un moment dat, cineva a batut la usa.
Usa s-a deschis si o doamna, cam pe la 55 – 60 de ani, a intrat in birou, foarte sfioasa.
Ne-am salutat respectuos, am invitat-o sa se aseze si a inceput sa-mi spuna ca ea cauta un job.
I-am spus:
– “Bine, haideti sa vedem ce putem sa facem.”
– “Spuneti-mi, va rog, care este experienta dvs., unde si ce ati mai lucrat pana acum…?”
– “Stiti, nu este vorba despre mine. Caut un job pentru fiul meu”, mi-a raspuns ea.
Tinea in mana CV-ul fiului sau de 27 de ani si incerca sa gaseasca un loc de munca pentru el…
Tu ai face asa ceva pentru copilul tau?
Simti ca l-ai ajuta daca ai face-o? 🙂
Marturisesc, la acea vreme, această situație mi s-a părut bizară.
Acum, ca expert in Parenting, vad astfel de situatii dintr-o persepctiva diferita si inteleg de ce se intampla.
Poate ca nu ne-am duce sa depunem CV-urile copiilor nostri la diverse companii, in cautarea unui job.
Cred, in schimb, ca este posibil sa existe o serie de alte lucruri pe care le facem in locul lor, desi ar putea sa le faca singuri.
Inca de mici!
Iar daca facem asta, riscam sa avem tot mai multi tineri, între 20 și 30 de ani, care se refugiază acasă la părinții lor, neasumându-și responsabilitățile unei vieți independente.
Pentru ca le rapim sansa sa invete sa-si rezolve singuri problemele si sa dezvolte competentele de care au nevoie ca sa se descurce pe cont propriu, in afara casei parintesti.
De ce ne este atat de greu sa ne lasam copiii sa traiasca si sa experimenteze momente de disconfort, dezamagire sau frustrare, specifice procesului de invatare?
De ce incercam sa-i protejam, uneori excesiv, si sa facem aproape totul in locul lor?
Unul dintre motive este, evident, faptul ca-i iubim foarte mult si ne dorim sa le fie bine. 🙂
Dar cred ca este important sa reusim sa pastram un echilibru pentru ca, altfel, riscam sa crestem copii lipsiti de autonomie, lipsiti de dorinta si de capacitatea de a-si asuma responsabilitati.
Am vorbit cu Adriana Titieni, în cel mai recent episod al emisiunii de Parenting, despre aceasta problema.
Te invit sa urmaresti acest episod și să descoperi o perspectiva pe care o poti folosi ca sa-ti ajuti copiii să crească independenți și autonomi. (mai mult…)
Vara trecuta am fost cu fiul meu Amos, intr-o duminica, la un waterpark.
Am stat langa o familie care avea o fetita, de aproximativ 8 ani, care avea, cred, la fel de multe kilograme cat am si eu, ca adult.
Pe parcursul celor aproximativ 4 ore pe care le-am petrecut acolo, fetita a mancat continuu orice si-a dorit: biscuiti, snitele, cartofi prajiti, inghetata…
Cand parintii incercau s-o refuze sau sa-i limiteze cererile, fetita fie incepea sa planga sau chiar sa se tavaleasca pe jos, fie incepea sa-i ameninte si sa-i santajeze emotional, primind in cele din urma ce-si dorea.
Acesta este doar un exemplu specific unui fenomen al carui rezultat consta intr-un numar tot mai mare de copii supraponderali, atat la noi in tara, cat si la nivel mondial.
Sa lasi copilul, ca parinte, sa faca ce vrea, cand vrea si cat vrea, fara sa te gandesti mai profund la consecintele negative ale acestor actiuni, mi se pare o forma de neglijenta parentala.
Interesant este ca in exemplul descris mai sus, neglijenta parentala vine dintr-o intentie foarte buna a parintelui, aceea de a asigura fericirea copilului, de a-l tine departe de durere si frustrare.
In spatele unor astfel de actiuni, sta urmatoarea convingere a parintelui:
„Eu trebuie sa evit prin orice mijloace suferinta copilului meu! Iar daca ii ofer ce isi doreste va fi fericit.”
Asa ajunge copilul nu doar sa manance ce vrea, cand vrea, dar si sa faca orice, oricand.
O alta forma de neglijenta parentala subtila provine din faptul ca poate sa ne fie greu sa ne asumam deplin, responsabilitatea pentru viata copilului nostru.
Cu atat mai mult pentru acea etapa a vietii cand un copil este, in mod firesc, total dependent de parintele sau.
Cred ca stim cu totii ca exista suficienti parinti care isi “abandoneaza” copilul in fata unui gadget cu orele.
Mai exista parinti care isi lasa copilul, din motive intemeiate de multe ori, in seama unei bone sau a unei bunici si reusesc sa-l vada tarziu, inainte de culcare, sau dimineata, cand il duc la gradinita / scoala.
Inteleg ca tumultul zilelelor in care traim e cel care ne impinge, uneori, sa facem aceste alegeri.
Dar cred cu tarie ca gandirea pe termen lung, mai ales in relatia cu ai nostri copii, e cea care genereaza cele mai frumoase „rezultate”.
Copiii sunt cel mai important „proiect” al vietii noastre.
Nu-i asa? 🙂
Am discutat cu Adriana despre ce am putea sa facem noi, parintii, ca sa evitam aceste tipuri de neglijenta parentala subtila.
Te invit sa asculti acest episod si sa descoperi daca risti cumva sa-ti neglijezi copilul fara sa-ti dai seama, chiar daca ai cele mai bune intentii.
Descopera daca risti sa-i faci mai mult rau decat bine, tocmai pentru ca-ti doresti sa fie fericit. 🙂
Probabil te regasesti in aceasta marturisire dureroasa de parinte.
Este una dintre supararile pe care le-am intalnit cel mai des, vorbind cu parintii despre relatia cu copiii lor.
Si durerea creste cu timpul, odata cu numarul si volumul minciunilor pe care le spune copilul.
De ce ne minte copilul?
Ce urmareste sa obtina spunand o minciuna?
1. Atunci cand copilul este mic si apare acest tip de comportament negativ, poate sa fie vorba despre aducerea fanteziei în realitate.
Este un „wishful thinking”, cum spun americanii.
2. Dupa ce mai creste, copilul poate incepe sa minta din nevoia de conectare, pentru ca simte ca nu e acceptat asa cum e el.
Inventeaza lucruri care-l ajuta sa se integreze mai usor in anumite grupuri.
3. Un alt motiv pentru care copilul minte este ca nu vrea sa ne dezamageasca pe noi, parintii.
Nu vrea sa ne raneasca si minte ca sa ne protejeze.
Interesant este ca pastram acest tipar si in viata noastra de adulti, manifestandu-l fata de persoanele iubite:
„Nu ti-am spus adevarul ca sa nu te ranesc.” 🙂
Cum reactioneaza cel mai adesea parintii cand copiii incep sa minta?
Sporesc controlul asupra copilului si-l verifica aproape in orice face.
Dar aceasta vanatoare de minciuni nu face decat sa alimenteze si mai mult fenomenul.
Simtind tot mai putina incredere din partea parintelui, copilul incepe sa ascunda din ce in ce mai multe, pentru a nu isca discutii, reactii, pedepse…
Astfel, minciunile cresc, se inmultesc si corodeaza relatia pe care o avem cu copiii nostri.
Cum putem, noi parintii, sa prevenim aceaste situatii?
Ce putem face altfel asa incat sa dezvoltam o relatie deschisa si armonioasa cu copilul nostru, bazata pe onestitate si incredere?
Am oferit cateva raspunsuri in cel mai recent episod din emisiunea de Parenting pe care o realizez cu Adriana Titieni.
Te invit sa asculti inregistrarea si sa descoperi cum poti sa gestionezi minciunile spuse de copilul tau si cum sa construiesti o relatie deschisa, bazata pe onestitate si incredere. (mai mult…)
Intr-un supermarket un copil cere parintelui sau „ceva dulce” sau o jucarie. Alege tu. 🙂
Parintele refuza sa-i satisfaca aceasta dorinta.
Copilul insista si incepe sa se enerveze.
Nivelul decibelilor creste treptat si in cele din urma copilul se tranteste pe jos, intr-un tantrum, langa parintele sufocat de jena si iritare, sub privirile critice ale celor din jur.
Cred ca ai asistat macar o data la o astfel de scena, daca nu cumva ai trecut chiar tu prin ceva similar. 🙂
Ce-i determina pe parinti sa „intre in pamant de rusine” atunci cand copilul lor manifesta comportamente indezirabile in public?
Parintii, si cel mai adesea mamele, sunt sensibili la felul in care este perceput comportamentul copilului lor de cei din jur.
Asta, pentru ca se considera responsabili de felul in care se comporta copilul lor.
Multi parinti au urmatoarea perceptie:
„Valoarea mea de parinte este data de comportamentul si rezultatele copiilor mei.”
Daca am un copil care se comporta bine si este “cuminte” inseamna ca sunt un parinte bun, ca mi-am facut treaba bine si, deci, sunt valoros.
Daca, dimpotriva, am un copil care se tavaleste pe jos in magazin, ia note mici la scoala, manifesta violenta sau alte comportamente negative, este posibil sa ma intreb:
„Unde am gresit eu in educatia copilului meu?”
Iar de aici apar sentimentele de rusine, vina sau chiar esec.
Aceste sentimente se accentueaza, parca, atunci cand comportamentele indezirabile ale copilului sunt manifestate in public.
Pentru ca parintele simte o presiune exterioara si se simte judecat, evaluat in rolul lui de parinte.
Iar aceasta presiune se rasfrange asupra relatiei cu copilul. Trairile negative il fac sa nu mai implineasca nevoile copilului, iar de acolo lucrurile „curg”, asemeni unui domino.
Cum putem preveni o astfel de spirala nedorita?
Cum putem sa scapam de aceasta presiune exterioara si sa nu ne mai simtim judecati, evaluati, in rolul nostru de parinti?
Ce am putea sa facem diferit, mai bine, mai constructiv si mai sanatos, pentru noi si pentru copiii nostri?
Afla raspunsurile la aceste intrebari din cel mai recent episod al emisiunii de Parenting pe care o realizez impreuna cu Adriana Titieni.
Unul dintre principalele noastre roluri este sa ne ajutam copilul sa devina cea mai buna varianta a lui. Cred cu tarie asta. 🙂
Dar cum putem sa facem acest lucru?
Consider ca o metoda foarte utila pe care o putem folosi este teoria autodeterminarii.
Este un concept amplu, dar pe care, odata ce il intelegem, ne va fi usor sa il aplicam in viata noastra de familie.
Teoria explica si ne facem sa intelegem:
ce ne determina pe noi si pe copiii nostri sa facem sau sa NU facem un lucru
de ce copiii nostri se comporta cum se comporta
de ce copiii nu vor sa invete
de ce uneori sfideaza profesori
de ce inchid usa in nas parintilor
ce-i determina pe campioni sa fie campioni
ce-i determina pe unii oameni sa fie cei mai buni
Probabil stii deja ca aceasta teorie reprezinta baza pe care am construit principiile si intreaga metodologie de Parenting pe care le predau parintilor. Atat de mult cred in ea. 🙂
Tocmai deoarece cred in teoria autodeterminarii, de curand am participat la o conferinta despre aceasta teorie, in Canada.
Am avut sansa sa ascult prezentarile a aproximativ 50 de experti (cercetatori, profesori, doctori etc), care au prezentat rezultatele si concluziile unor studii pe care le-au dezvoltat ani de zile.
Pentru ca am avut multe momente de „Aha!” si am descoperit informatii noi, m-am decis sa impartasesc cu tine cateva dintre ele.
Asa ca m-am intalnit cu Adriana Titieni si am inregistrat un nou episod din Podcastul de Parenting.
Te invit sa-l urmaresti si sa extragi, la randul tau, cateva idei care sa te ajute sa-ti sustii copilul sa devina cea mai buna varianta a lui.
“Seara, inainte sa se culce copilul, casa este un dezastru.
Sunt jucarii imprastiate peste tot si eu trebuie sa le adun si sa le pun la locul lor!”
Multi parinti se plang de acest lucru.
…
Jucariile sunt elemente foarte importante in viata copiilor.
Cu ajutorul lor ei descopera lumea, invata despre ea, isi dezvolta creativitatea, cresc…
Pentru noi, parintii, jucariile pot sa fie o mare bataie de cap.
Se aduna din ce in ce mai multe si copiii par ca-si doresc sa se joace cu toate deodata. 🙂
Cand termina, partea cea mai grea este sa-i convingi sa le adune si sa le puna la locul lor.
De cele mai multe ori, se intampla unul dintre urmatoarele 2 lucruri:
1. Tu, parinte, obosesti sau te saturi sa insisti si, resemnat, incepi sa aduni jucariile si sa le pui la loc.
sau
2. Continui sa insisti si sa pui presiune pe copil, acesta continua sa nu asculte si apar conflicte.
Dar exista si o a treia varianta:
Poti invata cum sa gestionezi eficient problema jucariilor si cum sa colaborezi cu copilul ca sa aveti ordine, ca sa te asiguri ca jucariile sunt puse la locul lor, in loc sa ramana imprastiate prin casa si sa fii nevoit / a sa le aduni tu.
As vrea sa se bucure cat mai multi parinti de cea de-a treia varianta. 🙂
De aceea am filmat un scurt Video (2 minute si 41 de secunde) in care iti ofer 3 Idei care te ajuta sa NU ai casa plina de jucarii imprastiate.
![[Audio] Bau-Bau si… alte frici ale copilului tau](https://uraniacremene.ro/wp-content/uploads/2017/05/5.jpg)
![[Audio] Copilului tau ii place la scoala?](https://uraniacremene.ro/wp-content/uploads/2017/05/6.jpg)
![[Audio] ai face asta pentru copilul tau?](https://uraniacremene.ro/wp-content/uploads/2017/05/7-1080x675.png)
![[Audio] cum poti sa gestionezi minciunile spuse de copilul tau si sa construiesti o relatie deshisa, bazata pe onestitate si incredere](https://uraniacremene.ro/wp-content/uploads/2017/05/9-1080x675.png)
![[Audio] Cum sa scapi de presiunea celor din jur si sa NU te mai simti judecat / a pentru felul in care iti cresti copilul](https://uraniacremene.ro/wp-content/uploads/2017/05/10-1080x675.png)
![[Audio] 6 MITURI despre tine si copilul tau](https://uraniacremene.ro/wp-content/uploads/2017/05/11-1080x675.png)
![[Audio] Cum ne ajutam copiii sa devina cea mai buna varianta a lor](https://uraniacremene.ro/wp-content/uploads/2017/05/12-1080x675.png)
![[problema jucariilor] 3 idei care te ajuta sa NU ai casa plina de jucarii imprastiate](https://uraniacremene.ro/wp-content/uploads/2017/05/13-1080x675.jpg)
